Ce „turnau” românii la Securitate înainte de 1989. Denunțuri frivole din arhivele CNSAS, pe masa instanței de judecată

sri  2600

Dimensiune font:

| 31-07-2022 10:22

Înainte de 1989 Securitatea avea informatori în rândurile tuturor românilor, care culegeau informații despre toți cei care erau considerați suspecți.

Colaboratorii Securității „turnau” fapte sau atitudini pe care le observau în jurul lor, fiind vizați colegi de studii sau de muncă. Motivele pentru care cei vizați erau considerați „suspecți” apar acum ca fiind de tot râsul: „ascultă muzică singur”, „se uită la filme până la 3 dimineața”, „merge în excursii cu bărbați, fără soțul ei”.

Toate turnătoriile - chiar cele frivole - se lăsau însă cu un dosar la Securitate și cu repercusiuni în plan personal sau profesional pentru cei vizați.

Mai bine de 100 de dosare având ca obiect constatarea de colaborator al Securității au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București și au termene de judecată în septembrie și octombrie, altele urmând a primi un prim termen, ca urmare a sesizărilor depuse în contencios administrativ de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Ziare.com a consultat șase motivări ale ultimelor decizii prin care instanța a constatat calitatea de colaborator al Securității în cazul a zece persoane, pentru a vedea ce „turnau” românii pe vremea regimului comunist.

Facem precizarea că în toate cazurile prezentate instanța a făcut referire la delațiuni scrise de cei vizați în deplină cunoștință de cauză, depuse la dosar de către cercetătorii CNSAS.

Înainte de a intra în detalii, este important să precizăm cine poate fi considerat colaborator al Securității și cine nu, conform definiției din lege.
Ads

Definiția dată de lege colaboratorului Securității

Potrivit art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege:

„Persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
„Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.

Cine nu este considerat a fi colaborator:

„Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar”.
„Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe”.

Ads

În cazul a zece persoane, Curtea de Apel București a admis acțiunile depuse de către cercetătorii CNSAS și i-a declarat colaboratori ai Securității. Iată că au considerat important să „toarne” înainte de 1989.

O doamnă iubitoare de filme, suspect de populară printre tovarăși

În nota informativă din 31.08.1989 redactată olograf şi semnată de pârâtă cu numele conspirativ, indică faptul că pârâta informa Securitatea în legătură cu intenţiile numitei S.K. de a părăsi ţara prin intermediul căsătoriei, respectiv acesta urmând să-i ajute să plece din ţară prin intermediul căsătoriei:

„Vă informez în legătură cu numita S.K., următoarele: A venit în mai multe rânduri cu S. din R.F.G., care este şeful tehnicienilor de la (n.r. – Întreprinderea) Steaua Roșie Sibiu. Sunt prieteni foarte buni. Ea a povestit că a fost căsătorită cu un cetăţean din Israel, de care a divorţat deoarece îi plăceau jocurile de noroc şi în Israel nu ar fi fost în siguranţă. Ştiu că deţine paşaport albastru, dar nu ştiu din ce an, 1968 sau 1986. Ea povesteşte că a avut casă şi că a vândut-o şi aşa are posibilitatea să stea în hoteluri. Este prietenă cu mulţi din hotel (băieţii de la room service, de la centrala termică, cu recepţia). Pentru soţul ei, ea a plătit datorii în valoare de 300.000 lei, care a pierdut la jocuri. Tot ea povesteşte că este prietenă bună cu diferiţi ambasadori. Ştiu că a făcut 4 ani de facultate şi a lăsat un an pentru când va pleca în străinătate să-şi continue studiile. S-a povestit că aşteaptă viza elveţiană şi va pleca în Elveţia. Dacă nu primeşte viza elveţiană, va pleca în R.F.G., la dl. S. În Sibiu are nişte prieteni pe strada Lenin, căror le-a vândut video-ul ei şi stă până la 3-4 noaptea la ei. Alţi prieteni în oraş nu ştiu să aibă. Părinţi şi neamuri spune că nu ar avea. Tot ea a spus că se va mai întoarce două zile la Sibiu înainte de a pleca.”
Ads

Un meloman singuratic, suspectat că face parte dint-un cult religios

Nota din data de 22.01.1987 referitoare la presupusa apartenenţă la un cult religios:

„Vă informez despre numitul C.G., strungar la Balanţa – Domiciliază în cartierul Ştrand /.../ Sibiu. Este în vârstă de 32-35 de ani, căsătorit şi are doi copii şcolari. Soţia lui lucrează tot la balanţa, secţia de cântare bucătărie. Sunt oameni liniştiţi, în special el, care este foarte retras, nu întreţine relaţii de prietenie cu niciun vecin. Soţia lui este mai populară şi pentru că are copii mai apropiaţi de vârstă cu ai sursei. Despre numitul G mai cunosc că este pasionat de muzică şi în majoritatea timpului stă în casă şi ascultă muzică imprimată pe discuri. Are un picup la care a interzis soţiei şi copiilor să umble la el. În repetate rânduri face deplasări în Oltenia, nu cunosc localitatea, de unde îşi procură aceste plăci. De asemenea mai cunosc că în fiecare miercuri pleacă de acasă (după masă). Soţia afirmă că merge la filme şi spectacole pentru a se recrea, dar merge singur. Tot de la soţia lui am aflat că numitul G, în timpul cât se găseşte acasă, nu lucrează nimic şi nu o ajută la gospodărie, stă tot timpul retras şi nu o ajută la gospodărie. Menţionez că din 1981 şi până în prezent nu i-am auzit, atât pe el, cât şi pe soţia sa, să discute vreodată despre religie. Am fost de mai multe ori în să la ei, dar nu am văzut cărţi religioase, tablouri sau alte semne că se ocupă de religie. O singură dată am văzut la ei în vizită un ospătar de la Union, despre care spunea că este vărul lor. Alte persoane nu cunosc să vină la ei în vizită.”
Ads

O ingineră prea „dominatoare” pentru gusturile tovarășilor

Un alt colaborator era sub-inginer specializat în Tehnologia Construcției de Mașini și și-a turnat șefa, o ingineră pe care o considera „dominatoare”.

„Sursa vă informează referitor la numita (...) următoarele: este ingineră, specialitatea TCM în cadrul SN(…), atelierul APEN. Are o vechime de doi ani în muncă, a fost căsătorită de două ori, în prezent fiind despărţită în fapt de al doilea soţ, (...), inginer la SNG, actualmente detaşat la Bucureşti. Sursa nu cunoaşte dacă cei doi au introdus acţiune de divorţ, dar sus-numita locuieşte în prezent împreună cu părinţii deşi are un apartament proprietate personală. La locul de muncă manifestă superficialitate în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, se află permanent în diverse dispute cu ceilalţi colegi, motiv pentru care în general nu este agreată. Este o fire irascibilă, plină de sine, nesociabilă. Din discuţiile pe care le face, sursa a tras concluzia că este foarte ataşată de mama ei, care de fapt o domină şi este de presupus că-i impune şi linia de conduită. Acest aspect a mai fost sesizat şi de alţi colegi ai sursei. Despre rudele din Israel face referiri vagi. Ultima discuţie pe această temă, auzită de sursă, se referea la o a doua nuntă a sus-numitei care a avut loc la Bucureşti şi la care au participat şi rudele din străinătate. În general, nu are prieteni apropiaţi. Tatăl acesteia a fost inginer-şef, în prezent şef de secţie la SNG. În general, este apreciat ca un bun profesionist. Există opinia că în familie este dominat de soţie, care are un caracter impulsiv şi dominator. Sursa nu cunoaşte amănunte, dar va încerca să stabilească şi alte aspecte referitor la cei de mai sus”.
Ads

O balerină amatoare de excursii de una singură, fără soț

Într-un alt caz magistrații au admis solicitarea CNSAS chiar în cazul unui ofițer de Securitate, care a urmărit-o pe o femeie în scopul de a o recruta, fără ca acest lucru să se concretizeze.

„Despre sus-numita s-au obţinut următoarele date: s-a născut (…) în Bacău (…) de profesie balerină, domiciliată în Bucureşti (…) După absolvirea liceului teoretic în anul 1945, C.I. s-a înscris la Facultatea de Drept pe care o absolvă în anul 1950. Înainte de 23 August 1944 n-a făcut parte din nicio organizaţie politică. După această dată a fost sindicalistă şi utemistă până la depăşirea vârstei, în general faţă de problemele de ordin politic nu manifestă interes. În anul 1950 s-a căsătorit cu dr. A.C., medic la M.A.I., de care a divorţat în anul 1953. Divorţul s-a datorat purtării imorale a numitei (…), care întreţinea relaţii sentimentale cu diferiţi bărbaţi, mergând în excursie şi în alte localităţi fără soţ etc. După divorţ a continuat să aibă relaţii cu diferiţi bărbaţi, care o vizitează la domiciliu şi de la care nu se dă in lături să primească diverse cadouri. Aceasta îi permite să umble foarte luxos îmbrăcată. Atât la domiciliu, cât şi la teatrele pe unde lucrează, este cunoscută ca o femeie cochetă, uşuratică, în acelaşi timp încrezută, cu pretenţii de femeie foarte cultă.Îi place să meargă la distracţii, la operă, la filme etc., să poarte discuţii pe teme de artă, literatură etc. Ca fizic este o femeie prezentabilă, fapt ce tentează pe unii bărbaţi”.

Instanța reține că definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care ofiţerii sau subofiţerii fostei securități sau al Miliţiei încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau „drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”, fiind irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

„Curtea constată, faţă de cele expuse, că prin toate activităţile enumerate în cererea de chemare în judecată, pârâtul a îngrădit drepturile şi libertăţile recunoscute de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată” reține instanța.

Un electrician, denunțat că ascultă Radio „Europa Liberă” la muncă

Un alt român fusese recrutat pe linie de contraspionaj economic pentru supravegherea informativă a colegilor de serviciu din cadrul Hidrocentralei Porţile de Fier I, Secţia Ecluză, pe care i-a turnat: „CI, electrician, absolvent al Şcolii de maiştri, bun prieten cu AG, plecat în USA, despre care ştiu că şi în prezent ţine relaţii cu el şi, care, la serviciu spune că audiază ”.

În acest context, Curtea observă întâmpinarea depusă de pârât la dosar, prin care acesta recunoaşte atât încheierea angajamentului, cât şi tabelului, în ce priveşte existenţa acestora, astfel cum au fost menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, de către reclamant.

„Chiar dacă, prin întâmpinare, pârâtul a susţinut că a fost constrâns de către ofiţerul de securitate, Curtea observă că pârâtul nu a contestat faptul că ar fi scris şi semnat notele informative depuse la dosar. (…) Astfel, chiar dacă pârâtul a furnizat o singură informaţie, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, informarea Securităţii cu privire la astfel de situaţii, ascultarea postului Europa Liberă, este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii. În condiţiile în care pârâtul recunoaşte autenticitatea tabelului cu relaţiile pe care le are, cu nuanţe nesemnificative pentru natura cererii deduse judecăţii, Curtea constată că, în mod evident, ascultarea postului Europa Liberă reprezintă denunţarea unei atitudini potrivnice regimului comunist, fiind complet interzise de acesta. Aşa cum corect a învederat reclamantul, este notorie împrejurarea că emisiunile postului de radio „Europa Liberă” erau bruiate de autorităţile comuniste datorită faptului că Europa Liberă, încă de la înfiinţare, a reprezentat pentru români, dacă nu singura, atunci principala sursă obiectivă de informaţii. Mai mult, Europa Liberă a criticat constant abuzurile exercitate de dictatura regimului privind reinstaurarea în România şi în celelalte state est-europene a unor regimuri democratice”, reține instanța de judecată.

Un fost deținut politic n-a scăpat de securiști nici după eliberare

O altă delațiune îl viza pe membru al Partidului Naţional Liberal până în 1944, ulterior activând ca „membru într-o organizaţie legionară”, condamnat politic la 15 ani muncă silnică şi graţiat în 1964.

Iată nota informativă scrisă de un ofițer de Securitate care îl monitoriza pe fostul liberal:

„De curând l-am întâlnit pe (…), fost deţinut politic, şi am aflat următoarele: că se ocupă cu formarea dosarului pentru pensie. Din discuţia purtată cu (…) am dedus că nu mai este atât de afectat de problema catolicismului, cu care era tot timpul pe buze. - Vezi că e vorba de o pe plan mintal a celor două religii, ştii de asta?, l-am întrebat. Am aflat şi eu, zise (…), dar va fi o problemă de lungă durată, nu se ştie ce va fi dar ambele conduceri bisericeşti, atât Roma cât şi Patriarhul de la Constantinopol, au afirmat că este un ideal al celor două biserici şi se acţionează în această direcţie, s-au format şi delegaţiile. Atunci, cum vă simţiţi voi, greco-catolicii, acum, după ce aţi demonstrat atâta rea-credinţă atunci, în 1948? - Păi, rămâne nesatisfăcător procedeul, a spus (…) - De acord, am spus, dar pentru poporul român nu a fost o acţiune dăunătoare, iar azi contează că am luat înaintea altora cu o acţiune ce se consideră politică”.

„Din documentele de mai sus se poate observa implicarea pârâtului, în calitate de ofiţer de securitate, în urmărirea informativă deschisă asupra titularului dosarului. Important este faptul că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora si pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viată privată”, reține instanța de judecată. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Cum alegi un cazinou online legal și sigur în România
08/01/2025 09:36

Cum alegi un cazinou online legal si sigur in Romania Joacă in sigurantă la cazinourile online licentiate din Romania. Citeste articolul nostru pentru a face cea mai bună alegere! Legalitatea si sigur ...

Câți cai putere are un cal?
06/01/2025 14:12

O intrebare mai atipică, cati cai putere are un cal, are un răspuns la fel de neasteptat. Un cal, in sensul său fiziologic, nu are o valoare fixă de „cai putere” (cp) comparabilă cu cea utiliza ...

 Pasagerii mai multor zboruri ale unei companii aeriene au reclamat că în avioane sunt ploșnițe
04/01/2025 11:46

Pasagerii mai multor zboruri ale companiei aeriene Turkish Airlines au raportat prezenta plosnitelor pe scaune, pături si in compartimentele pentru bagaje de deasupra capului, iar compania nu a luat măsuri, p ...

Cât de mulţi muncitori străini noi vor putea fi aduşi anul acesta, în România?
02/01/2025 19:32

 Cat de mulţi muncitori străini noi vor putea fi aduşi anul acesta, in Romania? Firmele din ţara noastră vor putea aduce cel mult 100.000 de noi lucrători din afara UE ca să muncească in Romania.&n ...

Ion Cristoiu a rămas, în câteva secunde, fără câteva zeci de mii de lei după ce a căzut în plasa fraudelor online
02/01/2025 11:50

  Anul Nou vine cu inşelătorii vechi. Fraudele online s-au inmulţit şi trebuie să fim mult mai vigilenţi cand primim apeluri şi mesaje pe telefon. A păţit-o de curan ...

Obiceiul sorcovitului
01/01/2025 08:45

În fiecare an, in dimineata zilei de 1 ianuarie, copiii merg cu Sorcova pe la vecini sau membrii familiilor lor. În Romania, această traditie este respectată mai ales la tară, unde cei mici poart ...

Care sunt zilele libere ale bugetarilor în 2025
31/12/2024 18:52

Ziua de 3 ianuarie nu va mai fi liberă pentru bugetari. Surse politice spun că Executivul nu a fost de acord cu propunerea venită de la Ministerul Muncii, de a face punte intre zilele libere de Anul Nou, 1 s ...

Când se pierde dreptul la moștenire? Află dacă se poate contesta această pierdere
31/12/2024 11:50

Este important de stiut cand se pierde dreptul la mostenire pentru că există situatii in care cineva il poate pierde. Cunoasterea clară a acestor circumstante este esentială pentru protejarea intereselor su ...

10 curiozități despre Anul Nou. Cine a stabilit când se serbează Revelionul?
31/12/2024 11:01

Revelionul reprezintă un eveniment care se celebrează la trecerea dintre ani, adică in noaptea din 31 decembrie spre 1 ianuarie. Începerea noului an calendaristic porneste de la 1 ianuarie si a fost st ...

Tradiții de Anul Nou. Care este diferența între Plugușor și Plug
31/12/2024 08:56

În spaţiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fost depistate, pană in prezent, trei inceputuri de an: 1 ianuarie (Anul Nou civil), 1 martie (Anul Nou agrar) şi 1 septembrie (Anul Nou bisericesc). ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei