Fost ofițer SRI și senator al României acuză o tentativă de asasinat

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 30-07-2023 12:46

 daniel savu

Fost ofițer SRI și senator al României acuză o tentativă de asasinat
Daniel Savu, fost ofițer SRI și senator în Parlamentul României, o prezență permanentă la postul România TV, face acuzații grave și spune că ar fi fost victima unei tentative de asasinat

 

Acesta susține că, zilele trecute, după ce a plecat de la emisiunea TV a fost șicanat și urmărit de mai multe mașini pe autostradă, care ar fi încercat să provoace un accident și să 'arunce' mașina pe care o conducea într-un camion.


"Ca să înţeleagă lumea cum s-a ajuns la această plângere penală pe care am formulat-o eu. După emisiune, nu îmi venea să cred tot ce s-a întâmplat. Am ajuns acasă până la urmă, şi timp de vreo două zile m-am sfătuit cu mulţi prieteni de-ai mei, procurori militari, avocaţi de drept penal. Toţi celor cărora le-am spus, separat, mi-au spus imediat că e tentativă de omor, că puteam să nu mai fiu, bine că am scăpat, şi că să fac plângere pentru tentativă de omor. Nu este o invenţie a mea! Aştept acum ca primul procuror să preia plângerea mea, pentru că nu suntem în patria mamă a lui Escobar, să se dea ordin să fiu omorât pentru ce am spus la televizor. Că eu nu am afaceri.


'Să vă povestesc cum a fost exact, ca să înţeleagă toată lumea'
Sunt şi într-o situaţie delicată. Am patru copii acasă, nu le-am spus nimic până azi. Cum să le spui copiilor "băi tată, a vrut unul să mă omoare!"? Poţi să înţelegi aşa ceva? Nu ai cum! Fiind atât de gravă situaţia, însă, trebuie să afle România de asta, nu suntem într-un stat mafiot.

Deci a fost aşa. Am avut atunci emisiune cu Victor Ciutacu, am avut o poziţie destul de dură la adresa Gabrielei Firea, exprimând dezamăgirea faţă de toată prestaţia ei. Eu pe Pandele nu prea îl bag în seamă, nu reprezintă un interlocutor pentru mine, nu are ce să îmi spună. Dar am vorbit despre mafia din Voluntari. Spre final, în timpul emisiunii, mi s-a atras atenţia că se primesc mesaje în avalanşă de la Pandele. Nu am băgat în seamă. S-a făcut 11 noaptea, am ieşit în parcare, am mai stat de vorbă cu Victor Ciutacu. Eu aveam maşina parcată în faţa sediului, şi m-am dus pe traseul pe care mă duc mereu spre casă. Ies pe Fabrica de Glucoză, intru pe A3, Bucureşti - Ploieşti. E simplu drumul, dar de azi încolo nu mă mai duc pe acolo. Pentru mine, Voluntariul devine un loc periculos. Eu sunt un om curajos, dar curajul trebuie să aibă o limită a înţelepciunii. Ce faci, te duci singur în gura lupului?

Când am plecat de aici, pe la 11 şi ceva noaptea, am luat maşina, şi am ieşit pe strada George Constantinescu, care iese apoi în Fabrica de Glucoză. La ieşire, este zona Dona Medical Center, sunt nişte bariere acolo, cred că sunt şi camere de luat vederi. Mi-a atras atenţia faptul că la ora aia era agitaţie acolo, mai multe maşini parcate, unii vorbeau la telefon. De obicei nu e nimeni la ora aia. Ce să caute în zona asta de corporatişti maşini parcate pe acolo. Eu nu mă gândeam, totuşi, că voi fi victima unei tentative de omor. Nici prin cap nu mi-a trecut că s-ar putea întâmpla aşa ceva în România.

Nici nu am prea fost atent la ce se întâmplă în spatele meu. Nu am obsesii din astea că mă urmăreşte cineva. Dar când am intrat pe autostradă, am remarcat, fiind maşini puţine, că m-a depăşit un Break Passat cu toate geamurile fumurii. Eu mergeam pe banda 1, nu mă grăbeam. Am mai mers ce am mai mers, şi mi-a apărut în faţă o autocisternă foarte lungă. M-am înscris în depăşire. Cred că şoferii care ascultă îşi dau seama cum se întâmplă. Pe porţiunea asta spre Ploieşti se lucrează şi nu mai ai a treia bandă, nu mai ai bandă de avarie.

Şi mergeam pe două benzi, pe o oarecare parte sinuoasă a autostrăzii. Şi m-am băgat să depăşesc autocisterna. De aici începe povestea cea mai tare. Paralel cu autocisterna mergea acel break care mă depăşise şi care trebuia să fie mult în faţă, la ce viteză avea când m-a depăşit. Nu am băgat de seamă nici acum.

Încet încet, îl ajungeam pe ăsta din urmă. Am văzut că nu accelerează, ba mai mult, când m-am apropiat de el, a frânat brusc şi a pus luminile de avarie, la intimidare. Dacă mă speriam, mă băgam sub autocisternă. Sau dacă frânam brusc, loveam parapetul. Astăzi am fi discutat despre un accident pe autostradă, că nu a fost atent Savu la volan. În timpul ăsta, a mai apărut o maşină din spate şi m-au încadrat. Nu mai aveam cum să mă duc nici în faţă, nici în spate. E periculos pentru un conducător auto situaţia asta. Nu puteam nici stânga, nici dreapta. Începusem să îmi dau seama că e ceva în neregulă, dar încă credeam că cel din faţa mea are problemă la motor. Şoferul de pe autocisternă, om cu experienţă, care nu cred că era implicat în porcăria asta, că doar nu suntem în filmele americane, şi-a dat seama că se întâmplă ceva.

Şi a frânat, a redus viteza treptat. Cel din faţa mea nu s-a aşteptat, şi s-a format un decalaj între cel din faţa mea şi capul tractor. Cred că aveam undeva la 80 km/h atunci. Şi am profitat de moment, m-am băgat în faţa autocisternei. Ăsta din faţa mea nu s-a prins. Când am ajuns în dreptul lui, m-am uitat spre el. Un cetăţean foarte brunet, ca Godei aşa, cu o şapcă neagră pe cap. Mi-a evitat privirea. Am accelerat, am trecut de el. Şi ce să vezi, ăsta s-a ţinut după mine. După ce a mers în faţa mea ca şi cum avea avarie, a acclerat după mine. Mă pregăteam să sun la 112. Mergea în spatele meu, la 3-4 metri, la 130 km/h, cu faza lungă aprinsă. Până am ajuns la ieşirea spre Moara Vlăsiei, de fapt spre Voluntari.

Atunci mi-am dat seama că am fost vizat, de unii din Voluntari care au fost puşi să facă treaba asta. Mi-am continuat drumul la Ploieşti, am discutat cu procurori, cu avocaţi. Vreau să spun un lucru. De 20 de ani vorbesc la tv, am fost senator 10 ani. Am vorbit rău de Traian Băsescu, de Iohannis, de Coldea, de Kovesi, cu Portocală şi Negulescu am avut meciuri groaznice. Nimeni nu şi-a propus să mă omoare până acum", a declarat Daniel Savu la România TV. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

VIDEO Daneza Victoria Kjaer Theilvig a câștigat Miss Universe 2024. Cine a reprezentat România
17/11/2024 11:13

      Victoria Kjaer Theilvig   Victoria Kjaer Theilvig din Danemarca a fost incoronată sambătă seară Miss Universe 2024. Este prima daneză din istorie care caşt ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Un covrig cu cașcaval, la originea unei povești care-l va băga pe un ieșean la închisoare
15/11/2024 18:35

 Un iesean va ajunge după gratii pentru că nu si-a putut păstra calmul la o coadă la covrigi. Cele două palme aplicate altui cumpărător, in urma unui conflict minor, il vor costa doi ani si jumătat ...

Cum protejăm patrupezii în sezonul rece. Șapte lucruri bine de știut pentru confortul și sănătatea animalelor de companie pe timp de frig
15/11/2024 16:17

Cum protejăm patrupezii in sezonul rece. Sapte lucruri bine de stiut pentru confortul si sănătatea animalelor de companie pe timp de frig Iată că intrăm treptat in sezonul rece al anului, iar dacă noi ...

S-a castigat marele premiu la Loto 6/49 in valoare de peste 9,58 milioane de euro
15/11/2024 09:30

La tragerea Loto 6/49 din 14.11.2024, s-a castigat premiul de categoria I in valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro).Biletul norocos a fost jucat la agentia 17 034 din Galati si a fost com ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei