În Australia a fost descoperită o broască gigantică
Dimensiune font:
O broască enormă, mai grea decât unii nou-născuţi umani, a fost descoperită de pădurarii australieni.
Uriaşa broască de trestie de zahăr a fost găsită de către rangeri în Parcul Naţional Conway din statul australian Queensland şi cântărea 2,7 kilograme, un posibil record mondial.
Potrivit Guinness World Records, broasca de trestie de zahăr (Rhinella marina) cântăreşte în medie 450 de grame.
Actuala deţinătoare a recordului este o broască descoperită în Suedia în 1991, care cântărea 2,65 kg.
Kylee Gray, şefa echipei de rangeri care a făcut descoperirea, a povestit că au găsit specimenul gigant atunci când un şarpe care traversa drumul i-a forţat să oprească vehiculul.
Când a coborât şi s-a uitat în jos, a tresărit văzând uriaşa broască de trestie de zahăr.
"M-am întins şi am apucat broasca de trestie de zahăr şi nu mi-a venit să cred cât de mare şi de grea era", a explicat ea într-o declaraţie postată vineri de Departamentul pentru Mediu din Queensland.
Broasca a fost eutanasiată, aşa cum este practica standard în Australia pentru dăunători, potrivit BBC.
Se crede că broasca, supranumită "toadzilla" - un joc de cuvinte între "toad" (broască) şi "Godzilla" - era o femelă, Queensland Museum fiind interesat să păstreze specimenul pentru a-l studia.
Specia nu este endemică în Australia, ci a fost introdusă în 1935 pentru a ţine sub control gândacul trestiei de zahăr (Dermolepida albohirtum) în câmpurile cultivate cu această plantă din nordul Queensland
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau