În premieră, Festivalul de Comedie de la Leicester va fi transmis online
Dimensiune font:
Un festival de comedie britanic, care susţine că este cel mai mare eveniment de acest fel din Europa, va fi organizat online pentru prima dată în istoria sa din cauza pandemiei. Festivalul de Comedie din Leicester va fi transmis în direct prin streaming în perioada 3-21 februarie şi va include peste 300 de spectacole susţinute de peste 100 de comici.
Sesiuni online de întrebări şi răspunsuri vor fi susţinute de actori de comedie precum Iain Stirling - care face dublajul pentru emisiunea britanică de dating Love Island - şi Al Murray, cunoscut pentru scheciurile sale, în care interpretează un patron de bar britanic.
Intervenţiile acestora vor fi transmise pe toată durata zilei, în timp ce emisiunile altor comici au intervale orare dedicate.
Spectacolele vor fi transmise prin intermediul serviciului te televiziune la cerere (video on-demand) NextUp Comedy.
Alte evenimente cum ar fi Campionatul de calambururi al Regatului Unit au fost amânate pentru o dată ulterioară anul acesta.
Schimbările de program sunt cauzate de pandemia de COVID-19, care a dus la impunerea unui lockdown naţional în Anglia până la sfârşitul lunii martie.
Leicester Comedy Festival a fost înfiinţat în regiunea East Midlands din Anglia în 1994 şi conţine 40 de evenimente găzduite în 23 de spaţii pe parcursul a 7 zile în comitatul Leicestershire.
De-a lungul timpului, evenimentul s-a dezvoltat semnificativ, iar la ediţia de anul trecut au participat 1.600 de artişti, care au susţinut peste 800 de spectacole pe un număr de peste 90 de scene de pe întreg teritoriul ţării
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau