Reguli de Revelion. Autorităţile au anunţat că nu pot intra în locuinţe, dar polițiștii pot da amenzi

revelion La Multi Ani00

Dimensiune font:

| 29-12-2020 14:36

Anul acesta de Revelion petrecerile private sunt interzise! Teoretic, pentru că în practică foarte mulţi români au închiriat vile şi apartamente în marile oraşe pentru a sărbători trecerea dintre ani alături de prieteni.

Internetul este plin de astfel de anunţuri, iar cererile curg. Autorităţile au anunţat că nu pot intra în locuinţe, însă pot da amenzi usturătoare pentru tulburarea liniştii publice.

Astfel de petreceri, organizate în apartament, erau fireşti, în 2019. În acest an însă sunt strict interzise.

Şi totuşi destui ignoră restricţiile. Peste tot în ţară, se închiriază locuinţe, pentru Revelion. În Piaţa Universităţii din Bucureşti, o garsonieră spaţioasă costă două sute de euro. Aflăm, de la cea care a postat anunţul, că în locuinţa de 40 de metri pătraţi se poate organiza o petrecere fără nicio problemă.

Un apartament cu două camere în Piaţa Unirii se închiriază pentru noaptea de Revelion, cu 1000 de lei. Se cere discreţie. Căutate sunt şi vilele amplasate la periferia marilor oraşe. Am stat de vorbă, la telefon, cu unul dintre cei care închiriază, pe internet, case pentru chefuri cu circuit închis. Pot participa 20 de persoane dacă achită în jur de 5 mii de lei.
 

Autorităţile au declarat că nu vor intra peste oameni, în locuinţe, dar poliţiştii pot da amenzi pentru tulburarea liniştii publice. Participanţii ar putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, iar proprietarii acestor vile cu până la 10 mii de lei.

Singura variantă acceptată de autorităţi este închirierea unei locuinţe doar pentru membrii unei familii. Cum sunt aceste cabane de la poalele Bucegilor, în zona Branului. Musafirii au propria grădina cu grătar şi pavilion. Nu există spaţii comune, iar interacţiunea cu alţi turişti este exclusă. Preţul pentru închirierea unei astfel de cabane este cuprins între 650 şi 800 de lei pe noapte, iar durata minimă a sejurului este de două nopţi.

Radu Lețca, proprietar: “Suntem căutaţi în sensul în care chiar şi luna ianuarie este ocupată peste 50 la sută, s-a ocupat Crăciunul de anul viitor, s-a ocupat Paştele de anul viitor. În contextul actual al epidemiei este o siguranţă, distanţarea este complet păstrată în cabană locuind o singură familie.

Petreceri nu vor fi nici la restaurante, acolo unde funcţionează. În zonele unde sunt sub 1,5 cazuri de covid la mia de locuitori, localurile sunt deschise, la interior, cu o capacitate de 50 la sută, iar între 1,5 şi 3 cazuri, la o capacitate de 30 la sută. Patronatele din industria ospitalităţii cer prelungirea programului de Revelion, până la 1 noaptea.

Dan Mischie, preşedinte HORA: “Chiar dacă se întâmplă ca pentru noaptea de 31 decembrie programul să se prelungească, operatorii din industrie se vor organiza probabil pentru acest eveniment, dar trebuie să recunoaştem că va fi destul de greu.”

Indiferent de ora la care se vor închide restaurantele sau terasele, în noaptea de revelion, regulile vor rămâne aceleaşi: nu mai mult de 6 persoane la o masă, o distanţă de 2 metri între mese, iar dansul este interzis. Şi indiferent unde alegeţi să întâmpinaţi noul an, nu uitaţi că la ţinuta de Revelion se adaugă mască. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Controverse privind calitatea hârtiei buletinelor de vot. „E proastă. Trec ștampilele!”
24/11/2024 12:26

 Mai multi alegători din Iasi au reclamat calitatea slabă a hartiei buletinelor de vot, care pare să fi provocat probleme in momentul votării. Conform declaratiilor unor cetăteni, hartia este subtire, ...

Cutremur în Vrancea, în ziua votului. Update: Al doilea seism, la nici două ore după primul
24/11/2024 11:02

 Update: Un al doilea cutremur a avut loc duminică dimineaţa in Vrancea. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,5, s-a produs la ora locală 08:43, in judeţul Vrancea, la adancimea de 64,5 kilo ...

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

VIDEO Daneza Victoria Kjaer Theilvig a câștigat Miss Universe 2024. Cine a reprezentat România
17/11/2024 11:13

      Victoria Kjaer Theilvig   Victoria Kjaer Theilvig din Danemarca a fost incoronată sambătă seară Miss Universe 2024. Este prima daneză din istorie care caşt ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Un covrig cu cașcaval, la originea unei povești care-l va băga pe un ieșean la închisoare
15/11/2024 18:35

 Un iesean va ajunge după gratii pentru că nu si-a putut păstra calmul la o coadă la covrigi. Cele două palme aplicate altui cumpărător, in urma unui conflict minor, il vor costa doi ani si jumătat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei