Surpriza din testamentul legendarului Pele
Dimensiune font:
Pele continuă să surprindă chiar și după moartea sa: legendarul fotbalist a menționat în testamentul său că este posibil să fi avut încă o fiică, informează L'Equipe.
În cazul confirmării printr-un test ADN, aceasta va avea dreptul la o parte din averea brazilianului.
Marţi, avocatul Luiz Kignel a vorbit despre testamentul lui Pele. Conform acestuia, 30% din avere îi revine ultimei soţii a lui Pele, Marcia Cibele Aoki. Printre bunurile lăsate moştenire se numără şi casa din Guaruja în care locuiau cei doi, precum şi alte bunuri imobiliare şi o parte din marca Pele.
Avocatul a precizat că încă nu s-a făcut inventarul complet al averii, astfel că nu se ştie valoarea totală a succesiunii.
Testamentul lui Pele menţionează posibilitatea ca starul brazilian să mai fi avut o fiică nerecunoscută, care ar avea dreptul la o parte din restul de 70% din avere. Pele mai are şapte copii.
„El a indicat eventualitatea existenţei altei fiice, a cărei recunoaştere ar depinde de un test ADN care nu a fost făcut din cauza pandemiei și a stării de sănătate a lui Pele” - avocatul Luiz Kignel, citat de News.ro.
Potrivit G1, un tribunal din Sao Paulo a decis în septembrie 2022 ca Pele să facă un test ADN. Acesta ar urma să se facă la unul dintre copiii recunoscuţi. Femeia respectivă ar fi al optulea copil al legendarului fotbalist care a murit în 29 decembrie, la Sao Paulo, la vârsta de 82 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau