Unde se află unul dintre cele mai frumoase lacuri din România
Dimensiune font:
Un lac creat prin efortul comun al omului şi al naturii, a cărui culoare şi nisip te fac să te simţi de parcă ai fi la Marea Mediterană.
La 30 de kilometri de Cluj-Napoca, într-un sat numit Aghireşu, se află unul dintre cele mai frumoase lacuri naturale din România. Cu o culoare neobişnuită ce seamănă cu azurul, dune de nisip imense, tufişuri de papură de un verde viu şi nisipul alb, arată de parcă ar fi scos dintr-un basm. Şi cel mai bun lucru dintre toate, este foarte retras. Acesta nu este inclus în niciun circuit turistic, astfel că este cunoscut doar de către localnici.
Lacul s-a format pe un fost sit minier, într-un crater din care se extrăgea caolin. Caolinul este o argilă albă moale, cu nuanţe de verde şi galben, iar resturile din această piatră ce se găsesc pe fundul lacului sunt cele care dau apei acel albastru ca cerul. Laguna Albastră este situată în mijlocul unui crater, care a fost excavat de utilaje. Iar apa, provenind din ploi şi izvoare subterane, s-a colectat aici şi a creat lacul.
Lacul a secat în anul 1995 ca urmare a unei lucrări făcute în zonă. Acesta avea chiar şi câteva specii de peşti. Din fericire, apa s-a adunat din nou şi au reapărut şi peştii. Stufărişul care a crescut în jurul lacului completează peisajul şi adaugă încă o nuanţă la varietatea deja bogată de culori.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau