VIDEO India a încercat să schimbe „Ziua Îndrăgostiţilor” cu „Ziua îmbrăţişării unei vaci”. Cum a decurs iniţiativa
Dimensiune font:
Timp de secole, vacile au fost considerate sacre de populaţia majoritară hindusă a Indiei, un simbol atât al pământului, cât şi al divinităţii. Atât de venerate sunt animalele încât autorităţile plănuiseră să redenumească Ziua Îndrăgostiţilor din 14 februarie drept „Ziua îmbrăţişării unei vaci”, în speranţa că mişcarea va spori „bogăţia emoţională” a cetăţenilor.
Dar mişcarea pare să fi fost abandonată după ce a provocat un val de meme-uri şi glume în online și în emisiunile tv despre importanţa consimţământului, relatează News.ro citând CNN. Decizia ca ziua de 14 februarie să fie redenumită drept „Ziua îmbrăţişării vacii” a venit luni, după o declaraţie a Comitetului pentru bunăstarea animalelor din India, care a numit vacile „coloana vertebrală a culturii indiene şi a economiei rurale”.
Vaca este „dăruitoarea tuturor, oferind bogăţii omenirii” datorită „naturii sale hrănitoare”, a anunţat comitetul, un organism statutar care consiliază Ministerul Pescuitului, Creşterii Animalelor şi Producţiei Lactate din India.
Acesta a spus că ideea de a îmbrăţişa vacile a făcut parte dintr-un efort de a promova tradiţiile „vedice” sau sacre hinduse, despre care susţine că au fost erodate de influenţa occidentală. „Tradiţiile vedice sunt aproape pe cale de dispariţie din cauza progresului culturii (occidentale) de-a lungul timpului”, se spune în declaraţie. „Orbirea civilizaţiei occidentale a făcut moştenirea noastră fizică şi cultura să fie aproape uitate”.
Dar în decurs de o săptămână de la anunţ - după zile de ridiculizare online - ideea pare să fi fost abandonată.
Zile întregi, instituţiile de presă au râs de planul guvernului, publicând caricaturi satirice care arată vaci care fug de bărbaţi îndrăgostiţi, în timp ce utilizatorii de internet au postat videoclipuri cu întâlniri violente între animal şi om.
Un prezentator de la unul dintre cele mai importante canale de ştiri în limba engleză din India, NDTV, a fost chiar filmat încercând să îmbrăţişeze mai multe vaci, care nu păreau să fie de acord.
„Consimţământul este important”, a glumit el în timpul emisiunii.
Nu este prima dată când guvernul provoacă furori cu politicile sale faţă de vaci - a căror ucidere sau mâncare este considerată un păcat de mulţi hinduşi, care reprezintă aproximativ 80% din cei 1,3 miliarde de oameni din India.
Vânzarea şi sacrificarea animalului este interzisă în mare parte din ţară, iar animalele sunt deseori lăsate să cutreiere libere pe străzi şi drumuri arătând slăbite, iar şoferii trebuie să aibă grijă să nu le lovească.
O agenţie pentru protecţia vacilor, cunoscută sub numele de Rashtriya Kamdhenu Aayog (RKA), a fost înfiinţată în 2019 de către Ministerul Pescuitului, Creşterii Animalelor şi Producţiei Lactate.
Doi ani mai târziu, RKA a fost forţată să amâne pe termen nelimitat un examen naţional de „ştiinţă a vacilor” după ce curriculumul a provocat critici pe scară largă asupra afirmaţiilor sale neştiinţifice despre animal.
Printre mai multe afirmaţii nedovedite, ghidul de studiu al examenului de 54 de pagini a afirmat că activitatea la scară largă a tăierii de vaci duce la cutremure majore, sugerând că durerea emisă de sacrificarea în masă ar putea genera suficient stres pentru a declanşa o reacţie seismică.
Fără a furniza dovezi, a mai afirmat că vacile native (indiene) produc lapte de cea mai bună calitate, în comparaţie cu „vacile exotice”.
Vaca este un animal sacru pentru hinduși (Foto: Shashi Sharma/Pacific Press / Shutterstock Editorial / Profimedia)
După ascensiunea la putere a primului ministru Narendra Modi în 2014, în urma unui val de naţionalism hindus, animalul a devenit, de asemenea, din ce în ce mai politizat.
Partidul Bharatiya Janata (BJP) al lui Modi este puternic aliniat cu tradiţiile conservatoare hinduse, iar criticii spun că divinizarea vacilor a fost folosită ca instrument pentru a intimida, hărţui şi chiar ucide musulmanii, pe care îi acuză în unele cazuri de lipsă de respect pentru animale.
În timpul campaniei electorale din 2014 a lui Modi, el a promis că va pune capăt unei „revoluţii roz” - o expresie pe care a folosit-o pentru a descrie sacrificarea vitelor.
Alţi parlamentari BJP au făcut un pas mai departe.
„Am promis că voi rupe mâinile şi picioarele celor care nu consideră vacile mama lor şi le voi ucide”, a declarat Vikram Saini, un legiuitor al statului Uttar Pradesh, la un eveniment din martie 2017.
Declaraţiile au dus la proteste în ţara în care violenţa împotriva femeilor şi a minorităţilor fac dese titluri. Criticii spun că există un standard dublu în cadrul guvernului şi susţin că BJP nu face suficient pentru a proteja grupurile vulnerabile.
În 2017, o serie de fotografii de la fotograful şi activistul Sujatro Ghosh înfăţişând femei indiene purtând măşti de vacă a devenit virală pe reţelele de socializare. Seria de imagini a fost menită să înfăţişeze o societate în care vacile sunt mai apreciate decât femeile.
Vorbind cu reporterii despre „Ziua îmbrăţişării unei vaci” joi - înainte ca aceasta să fie anulată - parlamentarul BJP Giriraj Singh a spus că „a fost luată o decizie foarte bună” de către guvern.
„Vacile ar trebui să fie îmbrăţişate”, a spus el. „Ar trebui să iubim şi să îmbrăţişăm vaca”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau