Un conducător auto, in varstă de 71 de ani, a decedat, vineri, după ce a accident mortal un motociclist, de 52 de ani, in zona Hanului Lugojana, pe DN 68 A, a informat IPJ Timiş. Biroul de presă al poliţiei Timiş a anunţat că bărbatul de 71 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe drumul naţional DN 68 A, ieşind din parcarea unei societăţi comerciale pentru a efectua o intoarcere şi a intrat in coliziune cu o motocicletă, care circula dinspre Lugoj. "Din nefericire, atat conducătorul motocicletei, cat şi conducătorul auto au decedat", au anunţat r ...
Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat cinci percheziţii domiciliare in Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unei grupări ai cărei membri sunt acuzaţi că obligau copii să cerşească in trafic, dosarul vizand şi acuzaţii de viol. Potrivit IGPR, incepand cu anul 2021, pe raza municipiului Bucureşti a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat pană in luna mai a acestui an, in scopul comiterii infracţiunilor de trafic de mi ...
27 de copii aflati in grija statului sunt traficati in fiecare an in Romania, in medie, conform datelor oficiale. Rapoartele internationale si activistii atrag atentia că numărul victimelor din randul minorilor este mult mai mare. În ultimele sapte luni, au fost sesizate la politie, de către directiile judetene de protectie a copilului, 122 de cazuri de suspiciune de trafic de persoane, adică de 4,5 ori mai multe cazuri decat media ultimilor cinci ani. Identificarea victimelor, tot mai grea Autoritătile nu se inghesuie să explice numărul mic, dar constant, de copii institutio ...
Unul din patru cetăţeni ai UE a raportat că se simte izolat in primele luni ale pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene. Raportul conţine cele mai recente dovezi ştiinţifice privind singurătatea şi izolarea socială in UE şi analizează studiul realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care arată că sentimentele de singurătate s-au dublat in randul tuturor grupelor de varstă in primele luni ale pandemiei. Prevalenţa singurătăţii a crescut brusc i ...
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:46, in zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pămantului (INCDFP). Seismul s-a inregistrat la adancimea de 140 de kilometri, in apropierea următoarelor oraşe: 57 km est de Braşov, 76 km nord de Ploieşti, 116 km sud de Bacău, 130 km nord de Bucureşti, 133 km vest de Brăila, 134 km vest de Galaţi, 142 km nord-est de Piteşti, 172 km est de Sibiu, 195 km nord de Ruse şi 199 km sud-vest de Iaşi. Iniţial, insti ...
Un bolovan a căzut marti peste o casă din municipiul Hunedoara, pe care a avariat-o. În imobil se aflau o femeie cu doi copii, situati la parter cand s-a produs incidentul. Autoritătile nu au nicio explicatie cu privire la provenienta bolovanului, nefiind o zonă montană. Un echipaj CBRN a făcut măsurători şi a stabilit că piatra nu contine material radioactiv, ci doar probabil zgură şi metal. Pentru o analiză amănuntită, bolovanul a fost ridicat de către IPJ Hunedoara şi transportată la INSEMEX Petroşani. „În urma unui apel la 112, s-a anun ...
Un jurnalist mexican a fost asasinat in statul Sinaloa (nord-vest), al nouălea din ţară de la inceputul anului, au indicat joi justiţia mexicană şi organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF), notează AFP. "Din păcate, se confirmă că corpul găsit pe un drum (...) este cel al jurnalistului Luis Enrique Ramirez Ramos", a precizat pe Twitter procurorul de Sinaloa, Sara Quinonez. Dispariţia lui Ramirez, 59 de ani, a fost semnalată miercuri seară. Corpul jurnalistului a fost descoperit joi dimineaţă in apropiere de Culiacan, capitala statului Sinaloa. " ...
Doi tineri din Tecuci au cerut ajutor la 112 după ce s-au rătăcit pe un drum forestier din apropierea comunei Negrileşti, urmand instrucţiunile unei aplicaţii de pe telefonul mobil, şi au rămas cu maşina in noroi, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea. ‘Jandarmii vranceni, alături de poliţişti, au intervenit in sprijinul a două persoane din Tecuci, care s-au rătăcit cu maşina pe un drum forestier, miercuri seara. În jurul orelor 19,30, un apel la numărul de urgenţă 112, i-a direcţionat pe jandarmi pe drumul forestier din apropierea comune ...
Curtea de Apel Bucureşti a amanat vineri, pentru 3 mai, pronunţarea sentinţei definitive in dosarul ‘Colectiv’, in care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat in primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de inchisoare pentru abuz in serviciu, in legătură cu tragedia in urma căreia au decedat 64 de persoane. Procesul s-a terminat in luna decembrie, iar judecătorii au amanat de trei ori luarea unei decizii in acest caz. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) urmează să pronunţe, vineri, sentinţa definitivă in dosarul ‘Colectiv’, in care ...
Un grav accident rutier care a dus la blocarea totală a circulaţiei pe DN 7 / E 81, intre Sibiu şi Valcea, in urma căruia o persoană a murit, s-a produs luni dimineaţa, 11 aprilie, in zona Brezoi, pe Valea Oltului. „Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi in această dimineaţă, cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier pe DN 7, in judeţul Valcea”, a informat purtătoarea de cuvant a Poliţiei Judeţene, Georgiana Stancu. Din primele verificări efectuate la faţa locului s-a constatat că două TIR-uri, conduse din direcţii diferite, au intrat in coliziune fr ...
Un flagrant si sapte perchezitii au condus la descoperirea a 25 de grame de cocaină, aproximativ 7,2 kilograme de canabis, 410 comprimate continand MDMA, sume de bani si alte obiecte care au legătură cu cauza, informează Emaramures.ro. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, alături de politistii anti-drog au desfăşurat o actiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc si de mare risc, constand in realizarea unei activităti de prindere in flagrant, urmate de punerea in executare a 7 mandate de perchezitie in judetul Ma ...
Incident grav, la Spitalul Judetean din Timisoara. Un pacient si un medic au luat foc in timpul unei interventii. Incendiul a pornit de la un electrocauter, scrie realitateadetimis.net. Interventia rapidă a medicilor a făcut ca omul să nu sufere arsuri grave. Potrivit primelor informatii, 5% din suprafata fetei si gatului au fost afectate. Medicul care il opera pe pacient, dr. Gheorghe Noditi, a suferit si el arsuri la mana stangă, in timp ce a incercat să stingă flacările. Cel mai probabil, focul a pornit de cauterizator. Flăcările ar fi apărut in urma unei reactii c ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. ‘În cazul copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării in condiţiile Legii nr. 136/2020, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi ingrijirea copilului in varstă de pană la 18 ani&rsq ...
Ultimele zile de escaladare a războiului atat de nedrept purtat de Rusia impotriva Ucrainei si, prin inevitabile consecinte, impotriva valorilor democratiei statelor europene, au creat tragicele conditii ale unei catastrofe umanitare in care au ajuns sute de mii de oameni nevinovati, preponderent mame si copii. În acest context saturat de suferintă, Patriarhia Romană reinnoieste mesajul recent al Părintelui Patriarh Daniel de firească solidarizare cu crestinii romani ortodocsi din Ucraina, dar si cu toate victimele inocente ale acestui război purtat atat de aproape de Romania, si ...
Procurorul Curtii Penale Internationale a anuntat luni că va solicita aprobarea instantei pentru a deschide o anchetă privind presupuse crime de război in Ucraina, relatează Reuters. Explozii in Harkiv Miscarea vine la doar cateva zile după ce Rusia si-a invadat tara vecină si procurorul Karim Khan a declarat vineri că instanta ar putea investiga presupusele crime care decurg din lupte. Khan a spus că ancheta va analiza presupusele incălcări care datează din 2014, cand Ucraina a recunoscut jurisdictia instantei. „Următorul pas este ...
O echipă de specialisti in educatie din cadrul Oregon State University a analizat impactul săptămanii de scoală de patru zile asupra rezultatelor elevilor de liceu, scrie Science Daily. Încă din 1973, scolile din SUA au inceput să reducă programul la patru zile, cu scopul ca scolile să reducă din costuri. Astăzi, ratiunea tine de oferirea profesorilor unei zile libere si elevilor timp pentru alte activităti. Cercetătorii au analizat performantele unor elevi de clasa a XI-a si au constatat că cei care au mers la scoală doar patru zile pe săptămană au avut rezultate mai p ...
O fată de 16 ani, de la un liceul prestigios din Bucuresti, a povestit prin ce trece, zi de zi, atunci cand merge la scoală, din cauza tratamentului la care este supusă de colegii de clasă. "Este o adevărată tortură" "Sunt elevă la un liceu faimos din Capitală. Clasa mea este plină de copii de bani gata. Eu fac notă discordantă, pentru că provin dintr-o familie săracă. Nu foarte, dar in comparatie cu ei, foarte, foarte săracă. Acum sunt clasa aX-a si am avut, să zicem, norocul cu pandemia că am avut mult timp cursuri online in clasa aIX-a. Însă anul ...
Pompierii au intervenit, duminică, la un cămin de bătrani din Timişoara unde a explodat un aparat de oxigen, după ce un pacient de 80 de ani, care folosea o mască de oxigen, a incercat să işi aprindă ţigara. Pacientul a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 si a fost transferat la spitalul judetean. "Am fost sesizaţi despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la Căminul de bătrani Azil Royal din Timişoara. La sosirea forţelor de intervenţie şi după recunoaşterea in teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu. Forţele de intervenţie au evac ...