„Ia-ţi handicapatul acasă”, i s-a spus femeii care spera că băiatul ei cu păr bălai va găsi un loc unde să se joace, să-şi facă prieteni, să inveţe lucruri noi. Poate cei care au rănit-o sperau că se vor duela in replici pli ...
Universitatea de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi vă invită la o prelegere inedită, „Doctorii lui Eminescu”, cu ocazia implinirii a 172 de ani de la nasterea marelui poet. Dr. Richard Constantinescu, titularu ...
Am rugat cinci scriitori romani, dintre cei cărora le citim mereu cărtile cu nerăbdare, curiozitate si admiratie, să ne scrie amintiri si povesti despre Crăciunul copilăriei lor, din perioada comunistă. Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Radu ...
Asociatia Kre@tivIS invită iesenii la un eveniment inedit - o lansare de carte cu povesti scrise de copii. Manifestarea va avea loc joi, 16 decembrie, de la ora 18:00, la Bliblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Cartea, intit ...
Aveam in liceu o colegă despre care toată lumea credea că e o prostituată. Cele mai rele erau fetele, care inventau in fiecare săptămană cate o barfă despre ea. Ba că a fost văzută făcand sex in toaleta scolii, ba că si-a tras-o cu nu stiu ...
Potrivit rezultatelor de la testul PISA 2018, publicate de către Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică, peste 40% dintre copiii de 15 ani (care incă frecventează scoala) suferă de analfabetism functional, adică nu pot extrag ...
În contextul anului omagial 2021 in Patriarhia Romană, al pastoraţiei romanilor din afara Romaniei, in ziua care a fost prăznuită Sfanta Cuvioasă Parascheva, pe scena unde s-a slujit Sfanta Liturghie, IPS a premiat patru familii ...
Cea mai mare parte a mintii umane functionează inconstient. Mintea umană este un urias blind spot. Oamenii au nevoie de sensuri si semnificatii; avem nevoie de povesti. Si avand nevoie de povesti pentru răspunsurile noastre, construim singuri poves ...
Faimosul detectiv Sherlock Holmes revine intr-o nouă serie de povestiri in format audiobook, care vor fi scrise de romancierul Anthony Horowitz, după ce Storytel a semnat un contract cu Conan Doyle Estate, legatarul drepturilor de autor pentru ...
Sorin Onisor, la finalul proiectului „Povestile #IuliusGardens in imagini”: „Este important ca noi să valorificăm acest simt al frumosului, prin fotografii” Cadre cu natura, instantanee, momente bine gandite si atent inc ...
Locuieste in orasul Valdemoro, in apropiere de Madrid si a invătat la Colegiul “Lagomar”. Alexia Muresan este o elevă romancă de aproape 18 ani si, anul acesta, a obtinut la examenele nationale de Bacalaureat din Spania o notă foarte apr ...
Cadre cu natura, instantanee, momente bine gandite si atent incadrate, unghiuri alese cu multă migală si multe alte elemente inedite au fost surprinse in imaginile inscrise in proiectul „Povestile #IuliusGardens in imagini”. Le multumim tu ...
Proiectul „Povestile #IuliusGardens in imagini” este o invitatie adresată tuturor de a privi in jur, de a ne lăsa fermecati de natura din parcurile IULIUS si de a o transpune in fotografii. Astfel, vă provocăm să ne arătati in imagini ...
in Spania covrigii romanesti devin produse culinare rafinate. Carolina Comas si Diego de Anna au deschis la Madrid, in cartierul Malasaña, Covrigăria „Sfant”, o brutărie cu specific romanesc, scrie El Mundo. Este o brutărie &bdqu ...
Nicu şi Dorina L. sunt căsătoriţi din 2005 şi deţin un apartament confortabil in cartierul Bularga. Vreme de zece ani, mariajul lor a mers fără probleme majore, insă, de la o vreme, relaţia dintre ei a inceput să scarţaie tot mai mult. Cand ...
Consiliul de administratie al Microsoft a demarat o investigatie de amploare in cazul lui Bill Gates, la finalul anului 2019, după o angajată a companiei a afirmat că a avut relatii sexuale cu acesta de-a lungul mai multor ani, relatează Business In ...
Misteriosul atac energetic in urma căruia au fost afectati oficiali din mai multe ţări a avut loc recent si in Statele Unite, a confirmat vineri Casa Albă pentru prima dată. Sursa bolii, cunoscută sub numele de „sindromul Havana”, dup ...
Meghan, soţia prinţului Harry al Marii Britanii, va publica in iunie o carte pentru copii intitulată "The Bench" despre relaţia dintre un tată şi fiul său, a anunţat marţi editura Random House, relatează Reuters. Cartea este cea m ...
445 de participanti s-au inscris la cea de-a XXIX-a editie a Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povesti, destinat romanilor de pretutindeni şi organizat de Muzeul National al Literaturii Romane Iaşi. Candi ...
Au trecut 10 ani de la Primăvara Arabă, care a inceput in Tunisia, cand un om aflat in pragul disperării si-a dat foc... În Libia si in Siria, protestele s-au transformat in războaie civile in lunile următoare. Egiptul nu a avut insă ace ...
BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudele sunt incordate. TAUR Cei care au ...
Lorenzo Vania Hancu, roman in varstă de 50 de ani, este unul dintre numerosii pacienti ajunsi cu Covid la Serviciul de Urgentă al Spitalului Universitar Severo Ochoa din Leganes (Madrid) in ultimele luni. El a reusit să invingă coronavirusul după a ...
Muzeul National al Literaturii Romane Iaşi dă startul inscrierilor in cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povesti. Termenul limită de trimitere a lucrărilor pentru editia a XXIX-a este 20 martie 2021 ...
"Vreau sa am trei copii, daca este posibil. Vreau sa imi fac o familie frumoasa si sa traiesc in Romania", spunea Simona Halep la un moment dat. Sportiva va implini anul acesta 30 de ani, dar inca nu a facut pasul cel mare. Ea continua ...
Situată in comitatul Kent din Anglia, „Insula Mortului” (Deadman’s Island) este o intindere neinsemnată de pămant care ascunde un secret tulburător. De-a lungul mai multor generatii, zona nelocuită a inspirat nenumărate p ...