După 30 de ani de promisiuni şi tergiversări din partea autorităţilor locale şi guvernamentale, cei de la Asociaţia „Moldova Vrea Autostradă” s-au săturat să tot aştepte inceperea execuţiei lucrărilor la Autostrada A8 şi au ieşit in stradă. În weekend, ritmul tobelor s-a auzit timp de trei ore, in Piaţa Unirii. Reprezentaţii Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă” (MVA) speră ca prin evenimentul „Batem Toba pentru Autostrada A8”, să atragă atenţia guvernanţilor asupra nevoii stringente de realizarea a Autostrăzii A8, care leagă ...
Autorităţile estimează că, in perioada 8-15 octombrie, aproximativ 300.000 de persoane din ţară şi din străinătate vor veni la Iaşi pentru a lua parte la pelerinajul organizat cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Primii pelerini care vor veni la Iaşi vor fi cei din Voluntari. Deja a a fost anunţată sosirea a 121 de autocare. Se astaptă prezenta la Iasi a 7-8.000 de pelerini doar din Voluntari. Toate structurile din cadrul MAI au analizat foarte bine situaţiile care s-ar putea produce odată cu venirea pelerinilor la Iaşi, dar şi situaţiile legate de ...
Într-o zonă incărcată de istorie si traditii asa cum este Moldova, vinul ocupă un loc special, devenind un liant intre generatii si un simbol al ospitalitătii. Într-o astfel de conjunctură, un festival precum „Hai cu pluta” nu doar celebrează savoarea vinului, ci reinvie o poveste culturală veche, in care strugurii, pămantul fertil si priceperea vinificatorilor s-au impletit armonios pentru a crea o identitate unică. Acest eveniment emblematic pentru Iasi promovează patrimoniul viticol al regiunii si aduce in prim-plan legătura profundă dintre vi ...
Puţină lume ştie că există in Codul Penal articolul 579, text de lege ce defineşte situaţiile in care bunurile cetăţenilor intră, fără nicio despăgubire, in proprietatea Statului Roman. E vorba de acele bunuri ce au stat in custodia Camerei de Corpuri Delicte din cadrul poliţiei, fiind probe in dosarele penale. Dacă proprietarul de drept nu se prezintă, in termen de şase luni de la primirea „incunoştinţării”, lucrurile trec in proprietatea statului. „Judecătorul delegat cu executarea constată aceasta prin incheiere şi dispune predarea lucrurilor ...
* acestia işi vor prezenta ideile inovatoare in cadrul Congresului Naţional de Nefrologie, Ediţia a XIII-a, organizat de Societatea Romană de Nefrologie, in perioada 10-12 octombrie, la Cluj-Napoca Au fost selecţionate cele trei echipe finaliste ale Hackathonului pentru domeniul nefrologiei - NefroHackathon, organizat de Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic MAVIS din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. „Primul Hackathon-ul de Nefrologie din Romania - un proiect al CTT MAVIS, a adunat, incepand cu luna februarie, studenţi ...
* 6 persoane din aceeaşi familie, dintre care doi copii de 5 şi 11 ani, părinţii de 34 şi 37 de ani, şi bunicii, de 59 şi 62 de ani, au fost internate in două spitale iesene, după ingestia de ciuperci * doi copii si doi adulti au rămas in grija medicilor În doar 48 de ore, zece persoane au ajuns in stare gravă la spital. După ce au mancat ciuperci culese din pădure, cele zece persoane au suferit toxiinfecţii alimentare. Printre cei care au ajuns la spital sunt şi copii. O intreagă familie din localitatea Tansa, formată din bunici, părinţi şi copii cu varste cuprins ...
Îti amintesti mirosul de parizer proaspăt feliat intr-o dimineată rece de iarnă, fumul care se ridica din oalele in care fierbeau bucăti de peste congelat sau clipele cand, in sfarsit, după ore de asteptare in frig, te intorceai acasă cu un pachet de margarină sau o sticlă de lapte? Aceste amintiri ne intorc in anii comunismului, intr-o Romanie unde cozile interminabile erau parte din cotidian, iar portocalele aveau gustul sărbătorilor de iarnă. Această perioadă, atat de provocatoare pentru bunicii si părintii nostri, a lăsat in urma sa nu doar amintiri, ci si gusturi unic ...
Retelele sociale au spulberat barierele traditionale ale comunicării, permitand ideilor să circule cu o viteză si o libertate nemaiintalnite. În Iasi, acest fenomen a generat o efervescentă culturală si socială fără precedent. Studentii entuziasti, artistii inovatori si antreprenorii vizionari folosesc platformele online pentru a conecta, inspira si mobiliza comunitatea in directia schimbării pozitive. De la campanii vibrante de promovare a patrimoniului cultural iesean pană la initiative ecologice menite să infrumuseteze orasul, retelele sociale au devenit scena pe care iese ...
În diminetile linistite de toamnă, soarele străluceste bland peste oras, iar copiii se indreaptă grăbiti spre scoli. Unii intră pe portile impunătoare ale institutiilor traditionale, altii insă păsesc intr-o lume diferită, plină de culori, libertate si inovatie. Aceasta este lumea pedagogiilor alternative, unde educatia capătă forme noi, adaptate nevoilor si potentialului fiecărui copil. Maria si Alexandru Ionescu sunt doi părinti tineri care au ales pentru fiica lor, Sofia, o scoală Montessori. „Am observat că in grădinita traditională, Sofia nu era fericită. E ...
În seri linistite, cand vantul adie printre teii bătrani ai Iasiului, parcă se aude, in depărtare, o vioară plangand sau razand, amintindu-ne că vechii lăutari incă trăiesc prin muzica lor, eternă si nealterată de trecerea timpului. Ei sunt sufletul ascuns al orasului, o prezentă subtilă care ne sopteste despre frumusetea si profunzimea culturii noastre. Barbu Lăutaru, pe numele său adevărat Vasile Barbu, este poate cel mai emblematic dintre ei. Urmas al unei vechi familii de lăutari, Barbu s-a bucurat de o faimă devenită legendară. Timp de 40 de ani, a fost staroste ...
O nouă micro-expozitie din seria „Piese de exceptie din colectiile Muzeului de Istorie a Moldovei” va fi accesibilă publicului la Palatul Culturii, in perioada 9 octombrie – 15 decembrie 2024. Anul acesta se implinesc 390 de ani de la inscăunarea pe tronul Moldovei a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). Domnia sa indelungată se caracterizează printr-o perioadă de stabilitate si prosperitate pentru tară, de mare inflorire culturală si religioasă in Moldova, precum si de crestere a prestigiului acesteia in relatiile cu tările vecine. „Pentru a marca aniver ...
Ursii iau cu asalt toată tara. Un exemplar a fost semnalat in pădurile de la Botosani, o zonă deluroasă care nu reprezintă un habitat pentru acest prădător. Localnicii sunt socati iar vanătorii spun că ursul a venit, cel mai probabil, din judetul Suceava. Ursii au inceput să ajungă si in zonele cele mai neasteptate din tară, judete care nu au un habitat frecventat, de obicei, de acest tip de prădător. Mai precis, in pădurile din judetul Botosani, pe raza comunei Vorona, a fost zărit un exemplar mare de urs brun. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă din Bo ...
O tanără de 18 ani din Bacău a fost omorată de un vecin, care a intrat in casa ei. Bărbatul a cerut un foc, după ce a fost refuzat, bărbatul a atacat-o cu un obiect ascutit. Fata a ajuns la spital in stare critică, dar medicii nu au reusit să o salveze. Un incident tragic a avut loc in judetul Bacău, unde o tanără de 18 ani a fost injunghiată in propria locuintă. In momentul atacului, adolescenta se afla acasă impreună cu cei doi frati ai săi, gemeni, de nouă ani. Individul a intrat in locuinta fetei si i-a cerut un foc pentru a-si aprinde o tigară. După ce tanăra l-a re ...
La doar 14 ani, Denisa duce pe umeri o povară fizică si emotională de neimaginat. Fetita suferă de o formă severă de scolioză, de cand avea numai 5 ani. Singura sansă la o viată normală este o interventie chirurgicală pe coloana vertebrală, operatie care costă peste 40.000 de euro. Mirela si sotul ei, o familie simplă dintr-un oras de provincie, au făcut tot ce le-a stat in putintă să ii ofere Denisei o viată normală. Mirela lucrează la un supermarket ca sef de magazin, iar tatăl fetei este angajat la o fabrică de airbaguri. O familie decentă, ce duce un trai modest, da ...
Stareta Mănăstirii Voronet, stavrofora Gabriela Platon, a fost demisă din functie de Arhiepiscopia Sucevei si Rădăutilor, alături de conducătorii altor cinci mănăstiri din judet. În urma evaluării staretilor si staretelor, egumenilor si egumenelor mănăstirilor si schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăutilor, care a avut loc pe 23 septembrie 2024, la Mănăstirea Putna, in care au fost evaluate activitătile desfăsurate in perioada septembrie 2020 – august 2024, s-a dispus demiterea unui număr de sase conducători ai unitătilor de cult, după cum ...
O tanără de 18 ani, din comuna băcăuană Scorteni, a murit la spital, după ce a fost adusă in stare critică. Fata fusese injunghiată in locuinta sa, de un vecin, care ii bătuse la usă pentru a-i cere 'un foc'. Bărbatul ar fi recidivist. Tanăra era in casă doar cu fraţii ei gemeni, in varstă de 9 ani, cand i-a deschis uşa unui vecin. Individul i-ar fi cerut un foc, apoi, fără explicaţie, a atacat-o. Fata a ajuns la spital in stare critică. „Initial, victima a fost preluată de un echipaj de prim ajutor de la Ambulantă, insă, ulterior, intrucat starea pacientei se agra ...
Politistii au reusit, vineri, să-l prindă pe autorul care a incercat să jefuiască o unitate bancară din Iasi. La capturarea acestuia au participat ofiteri de la DOS si Unitatea Centrală de Analiză a Informatiilor (UCAI). Este vorba despre Dulap Vasile Iulian, de 37 de ani din oras Dolhasca, Suceava. In urma unui complex de activităti investigativ-operative desfăsurate de politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Iasi, impreună cu politisti din cadrul Politiei Municipiului Iasi, s-a reusit identificarea autorului talhăriei calificate din data de 26.09.2024, de la o ...
Vineri, 4 octombrie Orele 10-18 (Palatul Braunstein, Galeria Cupola): Expozitie foto-video SILVIU PURCĂRETE – 50 DE ANI DE TEATRU (Asociatia culturală Vis-a-Vis Bucuresti) Orele 10-20 (Teatrul Luceafărul, foyer): CINETICE expozitie sculpturi animate Ora 11 (Scoala Primară ELITE): SLAM DUNK (Compania Marcos Masetti, Argentina, Italia) Orele 12-14 (foyer parter Teatrul Luceafărul): PĂCALĂ VR (Teatrul Ariel Tg Mures) Ora 17 (Grădina Palas): CĂRBUNARII (Teatr Uliczny „Scena Kal ...