Starea fetiţei transplantate hepatic la Institutul Clinic Fundeni este critică
17/05/2022 15:45

Starea fetiţei transplantate hepatic la Institutul Clinic Fundeni este critică, necesitand măsuri susţinute de terapie intensivă, informează instituţia medicală, luni, intr-un comunicat de presă. "După o perioadă cu evoluţie favorabilă, starea clinică a fetiţei transplantate a suferit agravare progresivă in ultimele 3 zile. În cursul zilei de astăzi s-a reintervenit chirurgical identificandu-se complicaţii ale anastomozei biliare, care au fost corectate. În acest moment starea fetiţei este critică, necesitand măsuri susţinute de terapie intensivă", ...

Aproape 300 de persoane s-au vaccinat cu a patra doză
17/05/2022 14:54

Un număr de 292 de persoane s-au imunizat luni cu doza a patra de vaccin impotriva COVID-19, prima zi in care s-a administrat această doză. "Cei care doresc să işi facă doza 4 de vaccin impotriva COVID-19 se pot adresa centrelor de vaccinare şi medicilor de familie. Nu trebuie să fie neapărat medicul dumneavoastră de familie sau un anumit centru de vaccinare. Iar pentru cei care se tem că procesul va fi unul dificil din cauza inchiderii unora dintre centre, e bine de ştiut că in acest moment sunt peste 100 de centre deschise la nivelul intregii ţări", informează pagi ...

Specialiștii în sănătate atrag atenția: mare grijă la căpușe, e sezonul lor! Primele semne că ai fost mușcat
17/05/2022 14:15

 Medicii atrag atentia că, odată cu cresterea ierbii si a gradelor din termometre, apar tot mai multe căpuse care se pot prinde nu numai de blana animalelor de companie, ci pot musca si direct oamenii.     De obicei, persoanele care se imbolnăvesc de boala Lyme se confruntă cu o eruptie cutanată rosie, circulară, in locul in care au fost muscati - asemănătoare cu o tintă. Ei pot prezenta simptome asemănătoare gripei, cum ar fi febră mare, dureri de cap sau dureri musculare si articulare. Cu toate acestea, medicii sunt adesea nefamiliarizati cu totalitate ...

Ce amenzi riști dacă nu te vei prezenta la medicul de familie
17/05/2022 12:45

Pacientii care nu se vor prezenta la cabinetele medicilor de familie pentru a beneficia de tratamente cu rol preventiv ar putea fi sanctionate. Prevederile urmand să fie introduse in următorul contract-cadru privind conditiile de acordare a serviciilor de asistentă medicală, potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan. Aceste santiuni vor fi aplicate din 2023. Măsura urmează să stimuleze serviciile de preventie, după ce in acest an bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare importantă, cu 22%. Medicii vor ast ...

Și bărbații pot suferi de cancer la sân
17/05/2022 11:59

Cancerul la san la bărbaţi este mai puţin frecvent decat la femei, iar relaţia sa cu infertilitatea fusese investigată anterior doar in cadrul unor studii de mică amploare. Experţii de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra (ICR) au declarat că rezultatele indică faptul că sunt necesare lucrări suplimentare pentru a inţelege cauzele care stau la baza cancerului de san la bărbaţi, care răman in mare parte necunoscute. „Acestea sunt descoperiri importante care leagă infertilitatea de cancerul de san la bărbaţi", a declarat autorul studiului, Dr. Michael ...

Hepatita face ravagii printre copiii din Marea Britanie
17/05/2022 09:06

Peste 170 de cazuri de hepatită cu debut brusc la copii au fost identificate in Marea Britanie, informează DPA. Potrivit Agentiei britanice pentru securitate sanitară (UKHSA), au fost descoperite alte 13 cazuri, numărul total al cazurilor in Regatul Unit ajungand la 176, in data de 10 mai. Nu a fost inregistrat niciun deces. Dintre cazurile confirmate, 128 sunt in Anglia, 26 in Scotia, 13 in Tara Galilor, iar 9 in Irlanda de Nord, scrie agerpres.ro. Oficiali din domeniul sanitar continuă să investigheze cazurile de hepatită cu debut brusc la copiii cu varsta sub 10 ani identifica ...

ULTIMA ORA
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
12 mai, Ziua internaţională a asistenţilor medicali
12/05/2022 14:23

Ziua internaţională a asistenţilor medicali (International Nurses Day) este marcată anual la 12 mai, dată ce reprezintă ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), cea care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale, pe langă Spitalul "Saint Thomas" din Londra, in 1860. Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (International Council of Nurses - ICN) a celebrat pentru prima dată Ziua internaţională a asistenţilor medicali in anul 1965, potrivit site-ului nursingworld.org. Tema din 2022 a acestei zile, stabilită de Consil ...

Cuantumul alocaţiei de hrană în spitale nu poate fi mai mic de 22 lei pe zi de spitalizare începând de la 1 iulie
12/05/2022 11:38

Legea potrivit căreia cuantumul alocaţiei de hrană in unităţile sanitare publice se va actualiza anual in funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare a fost promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis. Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, in sensul instituirii unor norme noi cu privire la alocaţia de hrană in unităţile spitaliceşti, precum şi la procedura de stabilire a acesteia. ‘Autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor che ...

Boala teribilă care face ravagii în toată lumea! Copiii sunt cei mai afectați
11/05/2022 16:30

  Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a identificat 348 de cazuri suspecte de hepatită de origine necunoscută la copii. Totodată, a favorizat ipoteza unui adenovirus pentru a explica această boală misterioasă care ii afectează in principal pe cei mici. Potrivit OMS, aceste cazuri de hepatită de origine necunoscută au fost detectate in 20 de ţări. Alte 70 de cazuri suspecte, identificate in 13 ţări, aşteaptă să fie confirmate prin teste. Regatul Unit raportase iniţial, pe 5 aprilie, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii zece cazuri de hepatită severă in Sc ...

 „Medicina omului sănătos, cea mai bună investiţie pentru România”
11/05/2022 12:15

  Rafila a participat la Conferinţa „Banul investit in sănătate şi multiplicarea lui in economie: legătura dintre investiţiile in sistem şi speranţa de viaţă sănătoasă activă”. „Ceea ce o să fie cel mai dificil este să putem să schimbăm şi mentalitatea oamenilor, pentru că de multe ori accesul la servicii medicale spitaliceşti echivalează in percepţia publicului cu accesul al servicii medicale de calitate. Celelalte tipuri de servicii, serviciile ambulatorii, fie că discutăm despre medicina de familie, fie că discutăm de specialiştii care luc ...

 Ziua internaţională a luptei împotriva maladiei Lupus
10/05/2022 10:45

 Ziua internaţională a luptei impotriva maladiei Lupus este marcată la 10 mai in vederea conştientizării la nivel mondial a bolii şi a acordării de sprijin celor afectaţi de această boală şi familiilor acestora. Această zi a fost proclamată in 2004, la Eaton (Anglia), de un Comitet director internaţional, reprezentand 13 ţări. Este susţinută de Federaţia Mondială Lupus, o coaliţie de organizaţii de pacienţi cu Lupus din intreaga lume, ce urmăreşte imbunătăţire calităţii vieţii persoanelor afectate, potrivit worldlupusfederation.org şi worldlupusday.org. L ...

Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani după ce o pacientă plimbată între spitale a decedat
09/05/2022 08:24

O anchetă a fost declanşată la Focşani după ce o pacientă, plimbată de mai multe ori intre Spitalul Judeţean de Urgenţă din oraş şi Spitalul Municipal Adjud din cauza unor neclarităţi legate de testele COVID, a decedat. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, femeia a fost internată o perioadă după care a fost externată cu tratament şi cu recomandarea de a merge la un centru pentru ingrijiri speciale necesare in urma unei intervenţii chirurgicale mai vechi. Ulterior ea s-a prezentat la mai multe unităţi medicale unde iniţial a fost testată pozitiv COVID, după ...

Cele mai rele trei alimentele. Durata vieții poate fi scurtată considerabil
07/05/2022 09:45

Cei care consumă carne de pui, vită ori produse lactate sunt direct vizati de noile studii, care arată că aceste alimente din consumul zilnic scad durata de viată. Cercetătorii americani transmit faptul că aceste produse alimentare contin aminoacizi cu sulf, iar consumul unei cantităti mari din acesti acizi poate duce la un risc mai mare de boli cardiovasculare sau chiar deces. Studiul a fost elaborat de Penn State University College of Medicine din Hershey, Pennsylvania. Cercetătorii americani transmit faptul că vita, puiul si lactatele contin aminoacizi cu sulf, iar consumul u ...

Ce spun experții: cât de des ar trebui schimbate lenjeriile de pat. Respectarea unui obicei simplu duce la un somn odihnitor și sănătos
06/05/2022 15:06

Dormitorul ar trebui să fie un sanctuar, un loc al relaxării si al confortului, ce poate fi intretinut si datorită unei lenjerii curate si frumos mirositoare. Somnul este mereu odihnitor si sănătos cand dormim in asternuturi curate, care miros a proaspăt, spun expertii care ne sfătuiesc si cat de des ar trebui să schimbăm cearsafurile si de ce. Un sondaj făcut pe 2.250 de adulti din Marea Britanie a dat rezultate diverse. Aproape jumătate dintre bărbatii singuri chestionati au spus că nu-si spală lenjeria de pat prea des, ci chiar o dată la patru luni. 12% dintre ei au spus c ...

Ministerul Sănătăţii: 685 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore
05/05/2022 13:15

  Un număr de 685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost inregistrate in ultimele 24 de ore, cu 146 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 20.000 de teste, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.855 teste RT-PCR (3.307 in baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.548 la cerere) şi 14.319 teste rapide antigenice. Conform Ministerului Sănătăţii, 74 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zil ...

Medic militar, condamnat pentru luare de mită. El a spus că pentru 200 de lei nu urcă în sala de operații
05/05/2022 13:05

Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti, a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel Bucureşti la 2 ani, 5 luni şi 10 zile inchisoare cu suspendare, intr-un dosar in care era acuzat de luare de mită şi instigare la luare de mită. Medicul a devenit celebru după ce i-a reproşat unei paciente că i-a dat o sumă prea mică de bani pentru o intervenţie chirurgicală, spunandu-i că pentru 200 de lei nici nu urcă in sala de operaţii. Curtea Militară de Apel Bucureşti a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei