Economie

A fost semnat actul de înființare a Observatorului Laptelui

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea laptelui şi a produselor lactate care prevede, intre altele, infiinţarea, la nivelul Ministerului Agriculturii, a unui observator care va monitoriza această piaţă şi va avea ca scop centralizarea datelor, urmărirea şi analizarea producţiei, echilibrului dintre cerere şi ofertă şi costurilor de producţie. Legea stabileşte măsuri şi acţiuni unitare pentru prezentarea şi comercializarea produselor din sectorul laptelui şi a produselor lactate, urmărind sănătatea populaţiei, necesităţile de consum, respectarea cond ...

Cameră/Comisia de buget: Majorarea impozitului pe clădiri, amânată pentru 1 ianuarie 2025
15/11/2022 21:06

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, ca noul mod de calcul al impozitelor pe clădiri, pe baza grilei notariale, prevăzut in Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului Fiscal, să fie aplicat de la 1 ianuarie 2025, eliminand prevederile introduse in Senat care presupuneau majorarea cu 50% a impozitelor locale. Ordonanţa 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, adoptată anterior de Senat, a primit marţi raport favorabil cu amendamente din par ...

 Casa Moet Hennessy a epuizat stocurile de șampanie
15/11/2022 12:19

  Amatorii de şampanie sunt atat de incantaţi de ridicarea restricţiilor impuse in contextul pandemiei de Covid incat au epuizat stocurile casei Moet Hennessy (parte a grupului LVMH), transmite agentia Bloomberg, citată de Agerpres. „Am epuizat stocurile pentru unele mărci de top”, a declarat directorul general de la Moet Hennessy, Philippe Schaus, adăugand că in interiorul firmei perioada actuală este catalogată drept „roaring 20s” (Răsunătorii ani '20-nr.). „Mai mult, există noi veşti bune la orizont, in condiţiile in care noul an ar ur ...

ANAF: Revolut ne pune la dispoziţie orice informaţie solicitată. Se înșală cine își imaginează că nu găsim banii pe acest card
14/11/2022 13:12

Serviciul fintech Revolut, care functionează in Romania in baza unei licente bancare care i-a fost acordată de Lituania, furnizează ANAF-ului orice informaţie solicitată, astfel incat niciun contribuabil roman nu poate ascunde venituri folosind această aplicatie financiară - a afirmat vineri presedintele Fiscului romanesc. Lucian Heius a recunoscut, insă, că nu stie cati romani isi păstrează banii pe Revolut. „Cred că este greşit să spunem că (utilizatorii - n.r.) ţin undeva banii in ideea de a fi ascunşi. Putem spunem că fiecare işi ţine banii in orice bancă pentr ...

Auchan angajează în orașul tău! Vino în echipa Auchan Bucium și află cum e să-ți placă să mergi la lucru în fiecare zi
13/11/2022 13:50

  Esti in căutarea unui loc de muncă stabil, care să te motiveze si să iti ofere noi provocări, sau pur si simplu iti doresti să faci o schimbare cu un job mai bun, mai aproape de casă? Noul supermarket Auchan Bucium din judetul Iasi a inceput sezonul de recrutări! Alătură-te echipei Auchan in calitate de Operator Vanzări Polivalent pentru case de marcat, produse de larg consum, produse proaspete sau receptie marfă si află cum e să te bucuri de viată in fiecare zi la job, intr-una din cele mai puternice companii de retail, cu colegi gata să te ajute la orice pas, be ...

AGRO HĂRMĂNEASA SRL – Anunț lansare a proiectului: GRANT PENTRU CAPITAL DE LUCRU AGRI-FOOD - 412
13/11/2022 13:10

 Comunicat de presă 13.11.2022              Anunt lansare a proiectului:    GRANT PENTRU CAPITAL DE LUCRU AGRI-FOOD - 412  

Vânzări de 151 milioane de lei, în doar o jumătate de oră, de Black Friday
11/11/2022 14:08

Valoarea comenzilor inregistrate de retailerul eMag, in primele 30 de minute de la debutul "Black Friday 2022", a fost de 151 milioane de lei, in creştere cu 13 milioane de lei faţă de ediţia din anul 2021, arată datele publicate vineri. Potrivit sursei citate, in primele 10 minute de la start, clienţii au comandat 184.000 de produse, intr-un ritm de 306 produse pe secundă. "Aşa cum am anticipat, prima jumătate de oră a ediţiei Black Friday din acest an confirmă faptul că Black Friday rămane cel mai bun moment din an pentru a cumpăra tot ce ai nevoie şi răspun ...

ULTIMA ORA
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vârsta de pensionare va crește, însă pensia va scădea
11/11/2022 11:30

Noile modificări la reforma pensiilor sunt prevăzute pentru o perioadă de zece ani. Asadar, odată cu noile modificări, nicio pensie nu va fi mai mare decat venitul luat in mană. De asemenea, pensia nu se va mai calcula după media ultimelor luni, care au fost si cele mai bine plătite sau in care s-au obtinut sporuri. Modificări vor fi aduse si la pensia pentru vechime. Aceasta va scădea de la 80% din venitul brut, cat este in prezent, pană la 65%. Tot etapizat, va scădea cu 1,5% in fiecare an. De asemenea, pentru toate domeniile, vechimea in muncă va creste la 30 de ani. Cu t ...

Dulciurile s-au scumpit cu 25%
07/11/2022 11:37

Scumpirile lovesc puternic şi in industria dulciurilor. Analiştii anunţă majorări de preturi de pana la 25%. Pentru a face faţă scumpirilor materiei prime, comerciantii si producătorii recurg şi la alte practici: reduc cantitătile, orele de program sau folosesc cat mai putin utilajele speciale. Concret, dacă anul trecut o felie de tort de 100-150 de grame costa 20 de lei, acum, iubitorii de dulciuri trebuie să scoată din buzunar 25 de lei, iar la finalul anului s-ar putea să o găseasca la preţul de 30 de lei. Materia primă pentru dulciuri s-a scumpit cel mai mult. Potrivit ...

Biletele de avion se vor scumpi cu 50%
07/11/2022 08:24

David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din Romania si directorul Aeroportului International Cluj, sustine, intr-un interviu, că intrarea in Schengen va veni cu provocări pentru aeroporturile din tară. Mai mult, Ciceo estimează că in 2023 biletele de avion se vor scumpi cu 50%. „În acest moment, punctual pe ultimele 2-3 luni, am revenit in Romania aproape la nivelul din 2019, pe intreg anul vom avea aproximativ 85% din traficul din 2019 si deja anul viitor ne asteptăm să recuperăm traficul. A fost o revenire puternică mai ales in lunile de vară, dar si in a ...

Cărţile electronice de identitate ajung şi în Iaşi
06/11/2022 11:00

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat , la evenimentul „Romania Digitală – Romania Liberală”, că peste 5.200 de cărţi electronice de identitate au fost emise, in cadrul proiectului-pilot derulat la Cluj-Napoca, iar anul viitor proiectul va fi implementat şi in Bucureşti, dar şi in alte mari oraşe din ţară. Ţinta autorităţilor este ca, pană in anul 2026, să fie intre 5 şi 8 milioane de cetăţeni care să aibă carte electronică de identitate. Lucian Bode a declarat că noua carte de identitate va permite posesorilor autentificarea in sisteme ...

Lefuri mai mari pentru angajații CFR
04/11/2022 13:33

Angajaţii CFR SA vor beneficia de la 1 decembrie de o majorare salarială de 6%, după creşterea de 10% acordată incepand cu 1 iunie 2022, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA. De asemenea, de la 1 noiembrie 2022, valoarea tichetului de masă a crescut la 30 de lei. ‘Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA a semnat noul Act Adiţional, la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), cu o majorare salarială de 6%, de la 1 decembrie 2022, şi creşterea valorii tichetului de masă, de la 1 noiembrie 2022, la 30 de RON, de la 20 de RON! ...

Pericol de hepatită și de otrăvire în două hipermarketuri
03/11/2022 13:46

Profi a anuntat retragerea de la vanzare a unui sortiment de spanac la pungă, după ce a fost detectat virusul hepatitei A, informează ANSVSA. Totodată, Metro retrage morcovi baby din cauza nivelului elevat de pesticide. Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), furnizorul Valencia Trading Office SL a inceput retragerea de la vanzare către clienti a unui sortiment de morcovi baby, de 200 de grame, din cauza depăsirii limitei de reziduu pesticid ‐ Oxamil. Este vorba despre lotul 4005 / 4102 / 4202 / 4205. Clienţii care au cumpă ...

Percheziții domiciliare la Galați, într-un dosar de evaziune fiscală cu minerale
03/11/2022 12:45

Poliţiştii, impreună cu inspectori antifraudă din cadrul ANAF, efectuează, joi, şase percheziţii domiciliare la sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale, din judeţ, care au ca obiect de activitate extracţia şi comercializarea de agregate minerale, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. Potrivit sursei citate, in fapt, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Galaţi, pentru administrarea probatoriului in cadrul unui dosar penal intocmit pentru evaziune fiscală şi executarea d ...

Raiffeisen Bank va plăti despăgubiri la peste 9.000 de români. Banca a încasat ilegal dobânzi
02/11/2022 14:31

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, a anuntat Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC). Avand in vedere pronuntarea sentintei definitive, Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate in raport cu cele incasate cu titlu de dobanzi, celor care au contractat credite in lei, euro si franci elvetieni, in perioada 2006-2009, a anuntat sursa citată. ”Caracteristicile creditelor viz ...

Pesta porcină africană a decimat porcii mistreți din Maramureș
02/11/2022 12:11

Efectivele de porc mistreţ din pădurile judeţului Maramureş sunt in scădere din cauza imbolnăvirilor cu pesta porcină africană, a informat, marţi, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Maramureş, Vasile Pop. "Estimările noastre arată o scădere a efectivelor de porc mistreţ. Ca densitate putem vorbi de o reducere ca număr, insă nu suficient. (...) Porcul mistreţ ar trebui redus pană la 0,5/ km pătrat, adică un mistreţ la doi km pătraţi, ori este un lucru care nu se poate realiza. Legea vanătorii e foarte stric ...

Raiffeisen Bank   va restitui 19 milioane de euro, bani încasați ilegal în contul dobânzilor la credite
01/11/2022 23:34

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că Raiffeisen Bank urmează să restituie sumele recalculate in raport cu cele incasate cu titlu de dobanzi, in urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Astfel, sumele care urmează să fie inapoiate consumatorilor se ridică la 19 milioane de euro.ANPC a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta in ...

Vara a revenit în noiembrie
01/11/2022 16:16

În ultima zi de octombrie au fost aproape 29 de grade in Romania, iar vremea continuă să fie neobisnuit de caldă, maximele urmand să fie de 26 de grade marti si de 27 de grade in ziua de 3 noiembrie. Joi se va mai răcori. În dimineata de 1 noiembrie au fost si locuri cu temperaturi de peste 10 grade, inclusiv la munte. Minimele au fost extrem de ridicate in dimineata de 1 noiembrie, cel mai cald fiind la statiile montane Semenic, Cuntu si Rosia Montană (12 grade). La Cluj si Drobeta Turnu Severin minima a fost de 10 grade, iar cel mai rece a fost la Vaslui si Obarsia Lotrulu ...

Jaf la Poșta din Ilfov. Hoții au furat un sac de bani dintr-o mașină
01/11/2022 15:47

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit o sesizare conform căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Romane care transporta bani a dispărut un sac in care se afla suma de 278.000 lei. Cel care a sesizat dispariţia sacului este şoferul autoutilitarei, iar principalul suspect este insoţitorul său. "La data de 1 noiembrie a.c., in jurul orei 11,47, un reprezentant al Poştei Romane a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, in jurul orei 11,40, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesiz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei