Cum trebuie să procedeze persoanele care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiei

batran 12

Dimensiune font:

| 15-08-2024 12:48

 Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta decizia de recalculare.

 
 

El le recomandă celor care se află în această situaţie să se adreseze iniţial caselor teritoriale, pentru a primi explicaţii cu privire la decizia de recalculare, înainte de a face contestaţie în instanţă.

Termenul până la care decizia de recalculare poate fi contestată

„Noi nu plecăm de la premisa că pensiile au fost recalculate greşit. Eu am încredere în colegii mei că aceste decizii de recalculare sunt corect recalculate, dar dacă avem această eventuală posibilitate, sunt pârghii stabilite foarte clar de lege. Pe decizia de recalculare, acolo, jos, în subsol, există un termen în care această decizie poate fi contestată, dar eu consider că acest pas de contestare ar trebui să fie ultima soluţie”, a afirmat, miercuri, Daniel Baciu, într-o conferinţă de presă.

 
 

Acesta a explicat că, începând de săptămâna viitoare, va fi suplimentat numărul salariaţilor la birourile de relaţii cu publicul de la casele teritoriale de pensii, tocmai pentru ca cei care au nelămuriri cu privire la modul în care le-au fost recalculate pensiile.

 
 

Un flux mai mare de pensionari

„Noi ne aşteptăm ca o mare parte dintre pensionari să vină să se intereseze cu privire la această decizie de recalculare, iar noi să fim cu toţii în măsură să oferim aceste relaţii tuturor. Deci trebuie făcută o minimă procedură prealabilă anume de a te interesa de ceea ce înseamnă această decizie de recalculare la Casa teritorială de Pensii, fie printr-o audienţă la directorul instituţiei, fie prin birourile de relaţii cu publicul şi ca ultimă soluţie aş vedea eu această posibilitate de a merge în instanţă”, a explicat şeful Casei de Pensii

Baciu a explicat că cele mai mari majorări de pensii se vor înregistrat n cazul celor care au muncit şi au cotizat o lungă perioadă de timp şi care s-au pensionat înainte de anul 2019.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pancesti, cu sediul in sat Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt, cod postal 617366, telefon 0233.764.766, fax 0371.600.700, e-mail: primariapancesti@gmail.com, cod fiscal 16404200. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiul in suprafata totala de 50,70 mp, avand ca destinatie de farmacie, situat in satul Pancesti, Str. Principala, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pancesti, judetul Neamt, compus din: 1 incapere –Oficina =16,25 mp, 1 incapere –Depozit =9,80 mp, 1 incapere –Receptura =6,80 mp, 1 incapere -Birou =6,00 mp, 1 incapere -Grup sanitar =2,50 mp, 1 incapere –Hol =4,05 mp, 1 incapere –Laborator =5,30 mp, conform caietului de sarcini, H.C.L. Pancesti nr. 33/29.07.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, care se achita numerar la Casieria institutiei Comunei Pancesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.08.2024, ora 14.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pancesti, sat Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate -unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.08.2024, ora 11.00, in Sala de sedinte a Comunei Pancesti, sat Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, Bulevardul Republicii nr. 16, judetul Neamt, cod postal 610005, telefon 0233.212.294, fax 0233.216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.07.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon 0722.214.562, fax 0232/296.770, e-mail: primaria.letcani@yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 977 mp, Tarlaua 28, Parcela 3P (parcela 805/1), avand CF nr. 65415, nr. cadastral 65415, situat in intravilanul satului Letcani, F.N., apartinand domeniului public al Comunei Letcani, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 69/25.07.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in satul Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.08.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.08.2024, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura al Comunei Letcani, din satul Letcani, Str. Principala nr. 156, comuna Letcani, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 2 exemplare, 1 exemplar original si 1 exemplar copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.08.2024, ora 09.00, la sediul Comunei Letcani, din comuna Letcani, satul Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, Str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.07.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilanul satului Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.08.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 12.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
Alertă Cod Roșu de caniculă - Un val de căldură extremă acoperă România/ HARTĂ
15/08/2024 11:26

  Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări meteo deosebit de grave pentru zilele de 15 si 16 august, cand Romania va fi afectată de un val de căldură extremă. Temperaturile vo ...

Furtunile lovesc puternic România, chiar în minivacanța de Sfânta Maria: Sunt afectate inclusiv zonele turistice
14/08/2024 19:05

  Meteorologii de la Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru minivacanta de Sfanta Maria. În timpul zilei vom avea parte de caniculă in aproape toată ...

OMCO Iasi face angajari
14/08/2024 16:50

OMCO Romania, lider mondial in productia de matrite pentru industria sticlei isi măreste echipa si angajează operatori productie. Se caută persoane cu sau fără experientă care să ocupe această functie, ...

Îngrijorări în privința preluării Profi de către Mega Image
14/08/2024 14:05

Consiliul Concurenţei are o serie de ingrijorări concurenţiale referitoare la tranzacţia prin care Delhaize "The Lion" Nederland BV (Mega Image) preia Profi Rom Food SRL, se arată intr-un comunic ...

Rezultate în creștere în acord cu planul de afaceri «The Future Together» pentru Antibiotice Iași, în semestru I din 2024
14/08/2024 11:28

   Iasi, 14 august 2024 Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti, in data de 14 august 2024, raportul administratorilor si opinia auditorului Deloitte cu privire la situatii ...

„PNRR: Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni (ICMPP) anunță demararea proiectului  MultiPodGaN
14/08/2024 09:48

 Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!“ Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni (ICMPP), cu sediul in Aleea Grigore Ghica Vodă, nr. 41 A, Iasi, ...

 „Investiții pentru digitalizarea companiei SCAN EXPERT SRL’’
14/08/2024 09:00

  „Investitii pentru digitalizarea companiei SCAN EXPERT SRL’’

Iulie, cea mai călduroasă lună din istorie
13/08/2024 14:59

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iulie inregistrată vreodată şi a marcat al 14-lea record lunar consecutiv de temperatură, conform unei agenţii americane, relatează AFP. Anul 2024 are in p ...

 „Investiții pentru digitalizarea companiei SCAN EXPERT SRL’’
13/08/2024 09:00

  „Investitii pentru digitalizarea companiei SCAN EXPERT SRL’’

Prețurile, încotro! Prognoza lui Adrian Negrescu
12/08/2024 21:18

Analistul economic Adrian Negrescu a apreciat că in august ar trebui „să ne asteptăm, din păcate, din nou la scumpiri, inflatia să rămană peste 5%”. „Să nu uităm că noi de la 1 iulie am pus gaz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei