O treime din gazul din depozitele din România s-a consumat deja. Ce spune ministrul Energiei
Dimensiune font:
Temperaturile scăzute din acest an au accelerat golirea depozitelor de gaze naturale la nivel european, fenomen care se reflectă și în România, conform datelor de pe platforma AGSI (Aggregated Gas Storage Inventory).
Pe 30 decembrie 2024, depozitele de gaze ale României erau pline în proporție de 67%, o scădere semnificativă față de luna ianuarie a aceluiași an, când gradul de umplere era de 83%.
Consumul ridicat, determinat de temperaturile mai scăzute, a dus la o reducere similară în întreaga Uniune Europeană, unde gradul mediu de umplere a depozitelor este acum de 73%, comparativ cu 86% în aceeași perioadă a anului trecut.
În Polonia, depozitele sunt pline în proporție de 86%, față de 95% anul trecut, Germania se află la 80%, comparativ cu 91% în ianuarie 2024, iar Ungaria a ajuns la un grad de umplere de 69%, în scădere de la 87% în anul precedent,
În Ucraina, situația este extrem de dificilă
În Ucraina depozitele sunt pline doar în proporție de 17%, față de 27% anul trecut. Într-o încercare de a-și asigura necesarul de gaze, Ucraina a primit recent primul transport de gaz natural lichefiat din SUA, intermediat de grupul DTEK, condus de miliardarul Rinat Ahmetov.
Ministrul Burduja insistă că producție internă de gaze este suficientă
În ceea ce privește România, în ciuda gradului mai redus de umplere a depozitelor, ministrul energiei, Sebastian Burduja, a oferit asigurări că producția internă de gaze va fi suficientă pentru a acoperi necesarul din această iarnă.
„Avem gaz românesc pentru toată iarna. Nu avem și nu vom avea nevoie de gaz rusesc”, a precizat ministrul acum două zile pe platforma LinkedIn.
Compania rusă Gazprom a confirmat că exporturile de gaze către Europa prin Ucraina au încetat deja. Este important de menționat că Moscova a utilizat această rută pentru transportul de gaze către Europa încă din 1991.
Comisia Europeană a declarat că statele membre s-au pregătit pentru această schimbare, majoritatea fiind capabile să gestioneze situația, însă Republica Moldova, care nu face parte din UE, resimte deja efectele acestei opriri. Rusia continuă să trimită gaze către Ungaria, Turcia și Serbia prin conducta TurkStream, care traversează Marea Neagră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau