DNA Iași a predat judecătorilor dosarul „Vama Sculeni”
Dimensiune font:
* cauza are ca obiect activităţi infracţionale săvârşite de inspectori vamali şi agenţi de poliţie de frontieră de la Sculeni care nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege în cazul unor persoane care efectuau transport de colete conţinând ţigări, alcool şi produse alimentare dinspre Republica Moldova în ţări ale UE
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui agent de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni, Iulian Teofil Baciu. El este acuzat de procurorii anticorupţie de luare şi dare de mită.
În stare de libertate vor fi judecaţi Stelian Ghiţu şi Alexandru Zaharia, inspectori vamali la Biroul Vamal de Frontieră Sculeni. Fiecare dintre cei doi este acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, tot în stare de judecată şi Ovidiu Dragoş Ciobanu şi Adrian Stelian Pleşca, ambii agenţi de poliţie în cadrul PTF Sculeni. Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Judecaţi, tot în stare de libertate, vor fi şi Constantin Cristian Alexa, agent de poliţie de frontieră în cadrul PTF Sculeni, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Alte 11 persoane fără calitate specială vor fi judecate la rândul lor. Cele 11 persoane efectuau transporturi de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Doi inculpați și-au reconscut vinovăția
Anterior, în aceeaşi cauză, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei pentru Cristian Mancaş, subcomisar de poliţie, şef al PTF Sculeni, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (nouă acte materiale), și Gabriel Alexandru Bertea, agent de poliţie în cadrul PTF Sculeni, pentru săvârşirea luare de mită în formă continuată (opt acte materiale) şi dare de mită. „Cauza are ca obiect activităţi infracţionale săvârşite de inspectori vamali şi agenţi de poliţie de frontieră de la PTF Sculeni care nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege, în sensul în care nu ar fi dispus sancţiunile legale împotriva unor persoane care efectuau transport de colete conţinând ţigări, alcool şi produse alimentare dinspre Republica Moldova în ţări ale UE, cu încălcarea unor prevederi ale regimului vamal, unii dintre funcţionari primind în schimb foloase necuvenite", scrie în rechizitoriul procurorilor anticorupţie.
„În vederea recuperării prejudiciului, faţă de inculpaţi s-au dispus măsuri asiguratorii... Dosarul de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare la Tribunalul Iaşi cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii instituite în cauză. Prin sentinţe penale rămase definitive prin neapelare, Tribunalul Iaşi a admis acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu cei doi inculpaţi şi i-a condamnat pe aceştia la pedepsele menţionate anterior”, spun procurorii DNA. Laura RADU, Radu MARIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau