Prețul cărnii de miel provoacă furia consumatorilor
Dimensiune font:
* „Dacă unii cer pe 1 kg de roșii - românești, spun ei, 70 lei/kg, 49 de lei pe 1 kg de carne de miel este ok”, e primul dintre comentariile la o postare a unui fermier care vinde carnea de miel cu 49 lei/kg carcasă * „Domnii cu zarzavaturile și deținătorii de oi au exagerat cu prețurile față de omul de rând cu salariul minim pe economie, ținând cont că sunt ajutați cu bani de la APIA și nu puțini”, spune un alt internaut
Cu cât ne apropiem mai mult de Sărbătorile Pascale, cu atât crește mai repede prețul la carnea de miel.
Fermierii au anunțat deschiderea sezonului la rezervări încă de la începutul lunii trecute, la prețuri ce începeau cu 20 lei kilogramul „în viu” și 35-40 lei/kg „carcasă”.
Astăzi, la doar câteva zile care ne mai despart de Paște, prețurile s-au majorat simțitor, în special în supermagazine, unde au ajuns chiar și la 50 lei/kg. Evident, și producătorii vând la prețuri mai mult sau mai puțin apropiate, ceea ce a generat aprige dispute în mediul online, unde majoritatea fermierilor își promovează produsele.
„Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la salariile pentru care lucrează omul de rând toate prețurile sunt astronomice. Aș vrea să văd o familie de parlamentari fără nici un venit în plus timp de 1, 2, 3 ani, în afară de salariu minim pe economie net, cu 3 copii la școală, plus utilități... Aș fi curios să văd cum se descurcă, dar să nu uităm că domnii cu zarzavaturile și deținătorii de oi au exagerat totuși cu prețurile față de omul de rând cu salarul minim pe economie, ținând cont că sunt ajutați cu bani de la APIA și nu puțini”, e primul dintre comentariile la o postare a unui fermier care vinde carnea de miel cu 49 lei/kg carcasă.
Iar comentariile curg, părerile fiind, în marea majoritate, că prețul e prea mare. Dar sunt și destule păreri de partea fermierilor. „La un pachet de țigări sau o coca cola nu comentați și pe alea le luați în fiecare zi. Normal, fiecare face ce vrea cu bani lui, dar gândiți-vă că fermierul nu are zi liberă, sărbătoare, indiferent dacă plouă, e soare, ninge, e frig el este prezent la datorie, 24 din 24 de ore”, postează un internaut.
„Vremuri grele! Depinde de ce parte a baricadei te afli: cioban sau client ! Dacă asculți ciobanul o să îl crezi, că a muncit, dar nici clientul nu are tiparniță de bani! În final, cererea și oferta reglează prețul”, opinează un client.
Un altul, Costică Nistor, mult mai expeditiv: „49 lei/kg este un preț corect, cred eu. Personal, nu mănânc carne de miel sau de oaie, dar dacă unii cer pe 1 kg de roșii, românești, spun ei, 70 lei/kg, 49 de lei pe 1 kg de carne de miel este ok”.
Un crescător de animale face chiar calculul, explicând cum de a ajuns la aceste prețuri. „Am și eu 21 de oi și vreau să vă spun că cheltuielile cu ele sînt foarte mari. Am cumpărat două mi de kg de porumb x 1 leu/kg, plus 150 baloți lucernă la 25 lei bucate, plus 40 baloți paie la 5 lei bucata, 15 baloți coceni de porumb la 40 lei balotul... Nu mai pun munca mea și multe altele, ca măcinatul, apa, nopți pierdute etc. Socotiți voi cu cât ar trebuie să se vândă mielul să și câștigi un pic. Este adevărat că este scump, dar vina nu este a ciobanilor! Totul s-a scumpit, noi vedem numai în magazine prețurile, vedem facturile care ne vin la toți acasă, dar cheltuielile la țărani cu animalele nu le vede nimeni... Apropo, 50 de lei este kilogramul de urzici...”, spune fermierul.
„O să vedem cu cât vor mai vinde marile magazine mielul după ce vor trece sărbătorile acestea! Nici cu 10 lei pe kilogram nu le va mai cumpăra nimeni marfa și vor rămâne în pagubă. Asta se întâmplă cu cei care se bucură la munca altora”, opinează un alt internaut. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau