Primăria reintroduce o taxă specială
Dimensiune font:
* banii strânşi urmează a fi utilizaţi doar la refacerea adăposturilor de protecţie civilă * „În Iaşi sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcţionale, mai ales cele care aparţin domeniului public, dar cele mai multe sunt în subsolurile de bloc şi au nevoie de reparaţii pentru că nu s-a mai ocupat nimeni de ele de mulţi ani. Ele sunt în proprietatea blocurilor, nu au ştiut ce să facă cu ele, dar le vom prelua noi în grijă”, a spus Chirica
Denumită taxă de protecţie civilă, această taxă specială a fost introdusă de municipalitate până în anul 2019, pe baza Legii protecţiei civile din 2004. Banii strânşi vor avea o destinaţie unică: refacerea adăposturilor de protecţie civilă din oraş. „Nu este o taxă care să atragă atenţia. Ea reprezintă un procent de 2% din impozitul pe clădire pentru apartamente, dar nu mai mică de 10 lei. Cea mai mare parte dintre apartamente rămâne în cuantumul de 10 lei pe an. Pentru construcţiile noi, cu o suprafaţă mai mică de 600 de metri pătraţi, este o taxă de 0,2% din valoarea autorizaţiei de construire, pentru că cei cu clădiri de peste 600 de metri pătraţi sunt obligaţi să construiască adăposturi de protecţie civilă, situaţie în care nu putem face o dublă impunere”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Primarul estimează încasări anuale cuprinse între 1,5 - 1,7 milioane de lei. Banii strânşi urmează a fi utilizaţi doar la refacerea adăposturilor de protecţie civilă. „Am inventariat adăposturile de protecţie civilă, am făcut un audit împreună cu Inspectoratul General de Protecţie Civilă. Sper că în felul acesta va începe cu adevărat un program de refacere a adăposturilor din municipiul Iaşi. În Iaşi sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcţionale, mai ales cele care aparţin domeniului public, cele care aparţin de zona Palas sau alte zone, dar cele mai multe sunt în subsolurile de bloc şi au nevoie de reparaţii pentru că nu s-a mai ocupat nimeni de ele de mulţi ani. Ele sunt în proprietatea blocurilor, nu au ştiut ce să facă cu ele, dar le vom prelua noi în grijă”, a explicat primarul Mihai Chirica.
În şedinţa din luna decembrie 2024 a Consiliului Local Iaşi a fost decisă reintroducerea, în 2025, a acestei taxe de protecţie civilă, care reprezintă 2% din valoarea impozitului pe clădiri, „dar nu mai puţin de 10 lei pentru fiecare contribuabil care datorează impozit pe clădiri către bugetul local”. Excepţie de la plata taxei speciale pentru protecţie civilă o fac instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile şi celelalte persoane juridice fără scop patrimonial care au sediul pe raza municipiului Iaşi.
De asemenea, taxa de protecţie civilă va fi aplicată şi la momentul autorizării lucrărilor pentru construcţiile la care este obligatorie realizarea de adăposturi civile, valoarea fiind de 0,2% din valoarea clădirilor rezidenţiale sau clădiri anexă la acestea, calculate la emiterea autorizaţiilor de construire pentru executarea de construcţii cu aria desfăşurată mai mică de 600 mp.
Contribuabilii care nu vor achita taxa până la termenul stabilit vor plăti majorări de 1% pe lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare scadenței. Excepţie de la plata acestei taxe se va face doar în cazul executării lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă pentru punerea în siguranţă a construcţiilor, precum şi lucrări la lăcaşuri de cult sau la monumente istorice. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau