Rromii, o poveste dincolo de lanțuri

 * pe 8 aprilie, în fiecare an, o vibrație tainică străbate comunitățile de rromi * cu toții își amintesc cine sunt, de unde vin și, mai ales, cât drum a fost nevoie să străbată pentru a merge, astăzi, cu fruntea sus

Pe 8 aprilie, Iașul respiră o taină veche, ca un cântec care nu se lasă uitat. E Ziua Internațională a Rromilor – o sărbătoare care nu adună fasturi protocolare, ci aduce cu sine altceva: culoare, vibrație, povești care se spun la gura sobei, la marginea unui cazan de aramă ori într-o bătaie de lingură pe lemn.

Orașul păstrează în memoria sa un act de mare noblețe: la Iași, în anii 1844, domnitorul Mihail Sturdza a pornit dezrobirea rromilor din Moldova, redându-le libertatea într-un gest de umanism și viziune. A fost începutul unei reîntoarceri la lumină, pentru o comunitate ce trăise secole la margine, dar care purta în ea meșteșuguri rare și o cultură de o vitalitate extraordinară.

Oameni de foc și metal

Printre primele imagini care vin în minte atunci când spui „rromi” sunt cele ale aurarilor și căldărarilor. Arama lucind în bătătura unui sat. Fierul înroșit, modelat cu pricepere. Un cazan uriaș în care timpul pare că fierbe încet, până se lasă domolit.

Meșteșugurile rrome s-au transmis din tată în fiu, ca un alfabet tainic, fără manuale, doar cu mâinile și cu ochii. Lingurari, fierari, potcovari, aurari, lăutari, rotari – fiecare cu mândria propriei bresle, cu semnele și tainele sale. Multe dintre aceste îndeletniciri s-au păstrat vii până astăzi, în satele din jurul Iașului, în ateliere de familie, în târguri de meșteșugari, în poveștile spuse cu aprindere de cei mai în vârstă. „Tata zicea că arama trebuie simțită cu buricele degetelor. Dacă nu o mângâi bine, nu se lasă lucrată”, povestește nea Mitică, lingurar din satul Slobozia. Pe lângă meșteșug, rromii au dus cu ei o muzică ce vindecă și o limbă care dansează. Limba rromani, păstrată cu grijă în multe familii din Iași, sună ca o poezie cântată – cu inflexiuni calde, imagini vii și un umor fin.

Muzica, în schimb, e pretutindeni. De la viori care tremură ca inima, la ritmuri de țambal și acordeon, la cântece lente sau iuți care se învârt ca roțile unui car de nuntă. Lăutarii rromi au însuflețit de generații sărbători, hore și târguri. În Iași, nume precum Zavaidoc sau Toni Iordache sunt rostite cu venerație de cunoscători.

Costumele tradiționale, în culori vii și cu broderii migăloase, sunt, de asemenea, o formă de limbaj. Fiecare fustă înfoiată, fiecare vestă brodată spune o poveste despre statut, vârstă, bucurie.

Pe 8 aprilie, Iașul nu uită. Își amintește că aici a început dezrobirea. Că din acest oraș s-a pornit spre o libertate nouă. Și că tot aici, în atelierele de la marginea orașului, în curțile unde arde focul sub cazane, în cântecele care încă răsună la ceas de seară, pulsează ceva viu și nobil.

Teona SOARE