Un fost primar, numit administrator public al municipiului PIatra Neamț
Dimensiune font:
Dragoş Chitic, fost primar al municipiului Piatra-Neamţ în perioada 2014 - 2020, a fost numit în funcţia de administrator public al oraşului, informează un comunicat de presă al primăriei.
El va avea în atribuţii monitorizarea proiectelor de investiţii ale municipalităţii şi cele de infrastructură educaţională.
De asemenea, Dragoş Chitic va coordona activitatea Direcţiei Taxe şi Impozite şi va urmări activitatea societăţii Perla Invest.
"Dragoş Chitic este un om cu o vastă experienţă în administraţia publică, pe care l-am avut alături încă din campania electorală pentru alegerile din luna iunie. Îl felicit şi îi doresc mult succes în realizarea tuturor obiectivelor pe care şi le-a propus. Sunt convins că împreună vom face din Piatra-Neamţ un oraş de care să fim cu toţii mândri", a declarat, în comunicatul de presă, primarul Adrian Niţă.
"Îi mulţumesc primarului Adrian Niţă pentru parteneriatul nostru bazat pe încredere şi respect reciproc. Sunt bucuros să fac parte din acest proiect şi dornic să-mi folosesc experienţa în administraţie şi cunoştinţele acumulate pentru a contribui, împreună cu echipa administrativă aflată la conducerea oraşului, la punerea în practică a programului de modernizare şi dezvoltare a municipiului Piatra-Neamţ", a transmis, în acelaşi comunicat, Dragoş Chitic.
În perioada 2008 - 2014, Dragoş Chitic a fost viceprimar al municipiului Piatra-Neamţ, între 2014 - 2016 primar interimar iar din 2016 şi până în 2020 a fost primarul ales al oraşului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau