REPER o ataca dur pe Elena Lasconi după anunțul că susține Familia Tradițională: Se numeşte ipocrizie politică
Dimensiune font:
Copreşedintele partidului REPER, Ramona Strugariu, a declarat sâmbătă, despre declaraţiile primarului USR, Elena Lasconi, referitoare la faptul că a votat la referendumul pentru familia tradiţională că nu are o problemă cu faptul că a votat “Da” ci cu faptul că în aceste condiţii, aceasta deschide lista candidaţilor la europarlamentare a unui partid care face parte din cea mai liberală familie europeană şi a unui grup politic care apără drepturile omului în fiecare zi
”Se numeşte ipocrizie politică şi este exact lucrul care i-a demotivat şi descurajat pe oameni în a mai face pasul spre politică”. ”E exact aceeaşi minciună care ne-am scăldat şi până acum. Dacă aş fi în locul ei, nici n-as mai candida”, a spus Strugariu despre candidatura Elenei Lasconi la europarlamentare pe primul loc pe lista USR.
“Eu nu am o problemă cu faptul că doamna Elena Lasconi a votat “Da” la referendumul pentru familia tradiţională. E o opţiune de cetăţean la fel ca orice altă opţiune pe care ne-o putem exercita prin vot”, afirmă Ramona Strugariu.
Copreşedintele REPER arată că ”are în schimb o mare problemă cu faptul că în aceste condiţii, doamna Elena Lasconi deschide lista candidaţilor la europarlamentare a unui partid care face parte din cea mai liberală familie europeană şi a unui grup politic care apără drepturile omului în fiecare zi”.
”Unul dintre lucrurile fundamental înrădăcinate în valorile şi principiile familiei europene în care se află partidul dumneaei şi unde candidează este acesta, iar asta se numeşte ipocrizie politică şi este exact lucrul care i-a demotivat şi descurajat pe oameni în a mai face pasul spre politică sau în a mai crede că politic încă mai e posibil să se schimbe ceva în România. E exact aceeaşi minciună care ne-am scăldat şi până acum. Dacă aş fi în locul ei, nici n-as mai candida”, a afirmat Ramona Strugariu, deputată europeană şi copreşedinta REPER”, a precizat Ramona Strugariu.
Elena Lasconi, cap de listă USR la alegerile europarlamentare, dezvăluie că a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sun creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi la Prima TV.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau