10 decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului
Dimensiune font:
În data de 10 decembrie, Fundația Camera de Arbitraj și Mediere sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Omului, prin organizarea și desfășurarea unor simpozioane, mini-conferințe cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, așa cum sunt acestea inserate în Declarația Universală a Drepturilor Omului și Constituția României.
Teoretic, în acest an aniversăm împlinirea a 72 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, 10 decembrie fiind o zi în care trebuie să conştientizăm că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu pot fi ignorate sau încălcate, chiar dacă efectele pandemiei COVID-19 sunt îngrijorătoare.
Practic, în cadrul Fundației Camera de Arbitraj și Mediere, funcționează un departament cu denumirea de Centrul European pentru Drepturile Omului ce a fost înființat în baza Hotărârii Consiliului Director nr. 03 din 01.11.2012, prin care se promovează și monitorizează respectarea și apărarea drepturilor, intereselor, libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului în concordanță cu legislația internă și internațională, obiectiv cenzurat de către instanța de judecată.
Acest departament este manageriat de către domnul director Costin Mitică, membru titular în Consiliul Național de Integritate și este format dintr-o echipă tânără și foarte bine pregătită profesional.
Pentru implementarea obiectivelor, la nivel național, Centrul European pentru Drepturile Omului colaborează cu voluntari din diverse categorii socio-profesionale (avocați și studenți de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași).
La nivel internațional, Centrul European pentru Drepturile Omului, prin Fundația Camera de Arbitraj și Mediere, colaborează cu Asociația Tribunalul Arbitral pentru Întreprindere, Muncă și Sport reprezentată prin președinte Cav. Franco Antonio Pinardi, cu sediul la Milano și cu Biroul de Avocatură Giancarlo Germani, cu sediul la Roma.
De asemenea, Centrul European pentru Drepturile Omului asigură informare jurică și identifică soluții pentru cazuistica prezentată de către membrii comunității de etnie Romă, în calitate de colaborator pentru proiectul comun JUSTROM 3 inițiat de către Comisia Europeană și Consiliul Europei.
În prezent la Centrul European pentru Drepturile Omului sunt înregistrate peste 60 de dosare cu un nivel de complexitate medie și ridicată, având ca obiect litigii civile și penale.
Pe latură penală, avem înregistrate doar două petiții, celelalte îmbrăcând forma civilă.
În anul 2020 se observă creșterea șomajului și implicit inițierea unor conflicte având ca obiect litigii de muncă prin concedierea unor salariați de către angajatorii care profită de efectele pandemiei COVID – 19.
Majoritatea petițiilor au fost soluționate favorabil sau au fost redirecționate către instituțiile competente material și teritorial să le soluționeze.
Cetățenii care s-au adresat Centrului European pentru Drepturile Omului din cadrul Fundației Camera de Arbitraj și Mediere au primit informare juridică gratuită pentru soluționarea favorabilă a petițiilor.
Din statistică rezultă că tot mai multe persoane fizice sau juridice apelează la serviciile Centrului European pentru Drepturile Omului.
Având în vedere conținutul petițiilor, pentru rezolvarea acestora am recomandat petiționarilor să existe un echilibru între curaj și prudență.
Multe petiții au fost scrise/formulate sub efectul frustrărilor și deseori acestea pot fi interpretate ca un afront adus unor instituții sau funcționari publici ce au ca sarcină soluționarea situației prezentate.
Rareori am constatat abuzuri din partea funcționarilor publici, iar atunci când acestea au fost constatate, au fost informate instituțiile competente.
Având în vedere legislația specifică, apreciez activitatea Centrului European pentru Drepturile Omului a fi corespunzătoare cerințelor anului 2020, iar dacă ar fi să acord o notă de la unu la zece, aceasta ar fi 9, calificativ foarte bun.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau