27 de județe, sub cod galben de vreme rea.
Dimensiune font:
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă pe parcursul zilei de miercuri, 18 mai, în zone din 27 de judeţe situate în vestul şi estul ţării, iar local în Carpaţii Meridionali şi Orientali.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 21:00, vântul va avea intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat şi Crişana, cu viteze de 55 - 70 km/h. Local în Carpaţii Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h, iar în zona înaltă 90 - 100 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului în general cu viteze de 45-55 km/h. Vremea se va răci accentuat, astfel că în noaptea de miercuri spre joi în depresiuni temperaturile minime vor fi negative şi se va produce brumă.
Cele 27 de judeţe vizate de atenţionarea Cod galben, unele total, iar altele parţial sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Potrivit meteorologilor, în Bucureşti, vremea se va răci accentuat miercuri devenind rece pentru această dată. Nebulozitatea va fi persistentă în prima parte a zilei, când temporar va mai ploua, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 45 - 50 km/h. După-amiaza şi seara cerul va fi temporar noros, iar vântul va slăbi din intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade Celsius .
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau