A șaptea zi de război în Ucraina. Orașul Harkov sub asediu, clădiri distruse
Dimensiune font:
Este a șaptea zi de când Rusia a invadat Ucraina. Parașutiști ruși au aterizat în Harkov și au atacat unul dintre spitalele militare ale orașului, potrivit Agenției Independente de Informații din Ucraina și oficialilor militari ucraineni. Martorii spun că bombardamentele au fost intensificate în oraș marți. Cel puțin 17 persoane au fost ucise marți la Harkov și zeci au fost rănite, potrivit autorităților. Miercuri este programată o a doua rundă de negocieri între oficialii ruși și ucraineni, după ce primele discuții dintre cele două părți, care au avut loc luni, s-au încheiat fără o concluzie concretă.
Ucraina a publicat un nou bilanț al pierderilor rusești: peste 5.800 de militari, sute de vehicule blindate, 30 de avioane.
Un atac de amploare a fost lansat la Jîtomîr, în vestul Ucrainei, unde au fost lovite maternitatea și mai multe case.
Ministrul de Externe al Ucrainei susține că cinci copii cu vârste de 7 până la 11 ani au fost arestați în Moscova, pentru că au afișat mesaje anti-război.
Cel puțin 21 de persoane au fost ucise și 112 au fost rănite în urma bombardamentelor asupra Harkovului, a spus guvernatorul regiunii.
ExxonMobil și Boeing s-au alăturat listei tot mai mari de companii care sancționează invazia Rusiei în Ucraina.
Miercuri dimineață aveau loc lupte în orașul Harkov, din apropierea graniței cu Rusia.
Parașutiști ruși au aterizat în Harkov în cursul nopţii de marţi spre miercuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau