A murit inventatorul comenzilor Cut, Copy și Paste
Dimensiune font:
Larry Tesler, un informatician faimos de la începutul erei computerelor personale, a murit la 74 de ani. Datorită inovațiilor sale, printre care se află și comenzile "Cut", "Copy" și "Paste", computerele persoanale au devenit atât de ușor de folosit.
Tesler a lucrat în Silicon Valley la începutul anilor '60, într-o perioadă în care computerele erau inaccesibile pentru majoritatea oamenilor, informează BBC, citează digi24.ro.
Compania Xerox, unde Tesler a petrecut o parte din cariera sa, a transmis un mesaj pe Twitter. "Inventatorul funcțiilor cut/copy & paste, find & replace, printre altele, a fost fostul informatician Xerox Larry Tesler", a scris compania pe Twitter.
Larry Tesler s-a născut în New York, în 1945, și a studiat la Universitatea Stanford. După absolvire, s-a specializat în design de interfețe grafice, încercând să facă computerele mai prietenoase cu utilizatorul.
Și-a început cariera la Xerox, iar apoi a trecut la Apple. Ulterior, și-a pornit propriul start-up, dar a mai lucrat perioade scurte și pentru Amazon și Yahoo.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau