A murit unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri
Dimensiune font:
Cutremur în lumea politică la nivel mondial. Este doliu imens după ce un prim ministru foarte cunoscut a încetat din viață. A fost decretată o săptămână de doliu naţional. Este vorba despre Sheikh Khalifa ben Salman al Khalifa, prim-ministrul Bahrainului, şef al executivului din regat de la independenţa acestuia, în 1971. Acesta a încetat din viaţă miercuri dimineaţa la un spital din SUA, la vârsta de 84 de ani. Tragicul anunț a fost făcut de palatul regal, citat de agenţiile internaţionale de presă, notează Agerpres.
Sheikh Khalifa ben Salman al Khalifa, unchiul actualului rege al Bahrainului, Hamad, deţinea recordul de longevitate între premierii în exerciţiu ai lumii.
Totodată, în ţară a fost decretată o săptămână de doliu naţional, a precizat palatul regal pe Twitter.
Înaltul responsabil bahrainez era internat la Spitalul Mayo Clinic din statul american Minnesota, a transmis agenţia publică de presă din regat, BNA.
În ceea ce privește funerariile acestuia, înmormântarea urmează să aibă loc după aducerea corpului în ţară şi nu vor putea lua parte decât un număr limitat de rude.
Membru al dinastiei Khalifa, premierul decedat era considerat drept figura dominantă a puterii din Bahrain, care este ostil Iranului şi este aliat al Arabiei Saudite.
De menționat este faptul că, Sheikh Khalifa a condus reprimarea tulburărilor sociale şi politice care au avut loc de-a lungul timpului în regatul cu populaţie majoritar şiită, dar condus de o familie domnitoare sunită.
Stat insular cu circa 1,5 milioane de locuitori, Bahrainul găzduieşte Flota a V-a a marinei americane, menţionează AFP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau