Accidentul suferit de Columbia acum 10 ani, începutul sfârşitului pentru navetele spaţiale americane
Dimensiune font:
Accidentul navetei spaţiale Columbia, petrecut în urmă cu 10 ani, pe 1 februarie 2003, care i-a costat viaţa pe cei şapte astronauţi de la bord, a dat lovitura de graţie navetelor spaţiale şi a condus la o regândire a programului spaţial american.
Charles Bolden, directorul NASA, şi mai mulţi responsabili de rang înalt vor participa, vineri, la o ceremonie de comemorare a tragediei, care va avea loc în cimitirul militar Arlington din Virginia, în apropiere de Washington.
Agenţia spaţială americană îi va comemora cu această ocazie nu doar pe cei şapte astronauţi de pe Columbia, ci şi pe cei trei astronauţi ai misiunii Apollo 1, morţi într-un incendiu în timpul unui exerciţiu la sol în ianuarie 1967, şi pe cei şapte membri ai echipajului navetei Challenger.
Naveta Challenger a explodat pe 28 ianuarie 1986, la 73 de secunde după ce decolase de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida.
Columbia, prima navetă care a zburat în spaţiu, în aprilie 1981, s-a dezintegrat la reintrarea în atmoferă. Scutul termic de pe una dintre aripile navetei a fost avariat de impactul cu o bucată de spumă izolantă desprinsă de pe rezervorul extern, la puţin timp după decolare, cu două săptămâni înainte.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau