Angela Merkel, "şefa Europei", a dominat Summitul UE-America Latină
Dimensiune font:
Cancelarul german Angela Merkel, pe care presa chiliană a numit-o "şefa Europei" şi a cărei maşină blindată adusă special din Germania a provocat senzaţie, a dominat Summit-ul UE-America Latină care s-a încheiat duminică, la Santiago.
Gazda reuniunii, preşedintele conservator chilian Sebastian Pinera i-a adus un omagiu conducătoarei germane, care a efectuat totodată prima vizită a unui cancelar german în această ţară, în ultimii 22 de ani.
"În această perioadă dificilă, am văzut cum cancelarul Merkel a ştiut să îşi conducă ţara şi să contribuie la leadership în Europa şi în lume prin calităţile sale, şi anume viziune asupra viitorului, forţă şi perseverenţă", a declarat el, după întâlnirea cu aceasta.
"Ea nu putea să fie absentă" de la acest summit, afirmă Hector Casanueva, directorul Centrului Latino-American pentru Relaţii cu Europa (CELARE).
"În domeniul politic, leadershipul este fundamental", a declarat el pentru AFP, iar "cancelarul Merkel are aceste calităţi de leadership, nu doar pentru Europa, ci şi pentru restul lumii, dincolo de faptul că suntem de acord sau nu cu ea sau cu politicile sale", subliniază analistul.
Abia sosită în capitala chiliană, Merkel, care a participat anterior la Forumul Economic de la Davos, la aproximativ 10.000 de kilometri distanţă de America australă, a declarat că "vrea să aducă la un alt nivel relaţiile dintre CELAC şi UE, în vederea unei asocieri strategice de la egal la egal".
Acesta a fost primul summit sub egida CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibilor), o entitate regională fondată în cursul Summit-ului de la Caracas, în decembrie 2011, la iniţiativa preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, şi a şaptea reuniune între Europa şi America Latină, după cea de la Madrid, în 2010.
Prezenţa Angelei Merkel i-a împins în plan secund pe reprezentanţii zonei euro prezenţi, pe care i-a îndemnat din nou să angajeze reforme structurale în vederea asanării economiei Uniunii.
"O politică de expansiune economică înseamnă că toate ţările trebuie să ofere produse interesante de vândut în întreaga lume, iar America Latină, care întreţine relaţii strânse cu Spania şi Portugalia, este o piaţă pentru industria competitivă a acestor ţări din sudul Europei", a subliniat ea.
La Santiago, ea şi-a multiplicat reuniunile bilaterale cu lideri importanţi din regiune, inclusiv cu Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, a şasea putere economică mondială, cu preşedintele mexican Peña Nieto şi preşedinta argentiniană Cristine Kirchner.
În cadru bilateral, Merkel a semnat un acord de coopeare cu Chile în domeniul exploatării miniere cu Chile. Această ţară este primul producător mondial de cupru, deţinând o cotă de 11% din piaţa mondială.
Cancelarul, care a fost însoţit la Santiago de un grup de oameni de afaceri germani, a anunţat că vrea să "crească" prezenţa germană în Chile şi a subliniat în cadrul unui "Summit pentru Afaceri UE-CELAC" că a participat la patru summit-uri între cele două blocuri regionale.
În opinia lui Ricardo Israel, un politolog de la Universitatea Chile, "este remarcabil faptul că Angela Merkel a venit, deoarece nu-i place acest tip de reuniuni".
"Sunt rari liderii germani care vin în America Latină", a declarat el pentru AFP, relevând totodată că există "o legătură istroică între cele două ţări, din cauza coloniilor germane din sudul ţării", datând din 1850.
Cancelarul german Angela Merkel, care va candida pentru al treilea mandat în toamna lui 2013, atinge recorduri de popularitate în ţara sa.
Ea a fost desemnată, în 2012, "cea mai puternică femeie din lume" de către revista Forbes.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau