Avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii până sâmbătă dimineaţă/ HARTA
Dimensiune font:
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii pentru sudul şi sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia, până sâmbătă dimineaţă, anunță News.ro.
Avertizarea cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată este valabilă în intervalul 7 iulie, ora 14 – 8 iulie, ora 6
”În sudul şi sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp”, conform ANM.
O avertizare cod galben de instabilitate atmosferică vizează perioada 7 iulie, ora 12 – 8 iulie, ora 10.
”În Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, precizează meteorologii.
De asemenea, vineri, disconfortul termic se va menţine pe alocuri ridicat în Muntenia şi Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau