Avocatul Poporului, Renate Weber, DECIZIE privind cazul brutarilor din Sri Lanka angajaţi la Ditrău (Harghita)
Dimensiune font:
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat pentru Agerpres că instituţia se va sesiza din oficiu în cazul de la Ditrău, unde circa 200 de localnici au protestat faţă de faptul că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi brutari din Sri Lanka.
'În dimineaţa aceasta am discutat deja cu colegii mei de la departamentul care se ocupă în general de chestiunea drepturilor, de discriminare, de combaterea rasismului şi ne vom sesiza din oficiu în cursul zilei de astăzi şi probabil că în următoarele zile, poate la începutul săptămânii viitoare, vom avea o anchetă acolo, ca să înţelegem exact ce s-a întâmplat, să vedem care au fost cauzele care au dus la o asemenea stare de fapt, la manifestări cel puţin de intoleranţă, dar să vedem de asemenea şi cum reacţionează autorităţile', a spus Weber. În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la Ditrău e 'un semnal de alarmă'.
'Cred că, plecând de acel caz, ar trebui să ne gândim la nişte măsuri care să fie luate la nivel naţional de explicare a unor situaţii. Până la urmă, cei doi oameni din Sri Lanka au venit să lucreze acolo aşa cum mulţi dintre concetăţenii noştri s-au dus să-şi câştige o bucată de pâine în alte ţări din lumea asta. Mi se pare firesc să ne comportăm şi noi la fel de civilizat cu cei care vin la noi pe cât pretindem celorlalţi să se comporte corect şi civilizat cu compatrioţii noştri', a explicat Renate Weber.
Miercuri, aproximativ 200 de localnici din comuna Ditrău s-au adunat în faţa primăriei, ei fiind nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi brutari din Sri Lanka. Oamenii susţineau că le e teamă ca la ei în comună 'să nu vină un val de migranţi', care să le impună cultura lor şi să le pună în pericol siguranţa. Doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii din Sri Lanka au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni, conform Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau