Biden gafează din nou: Îl confundă pe Macron cu Mitterrand, decedat în urmă cu 30 de ani
Dimensiune font:
O înregistrare video cu un moment de confuzie a preşedintelui american Joe Biden, care l-a confundat pe actualul preşedinte francez Emmanuel Macron cu unul dintre şefii de stat francezi din trecut, Francois Mitterand, decedat în urmă cu aproape 30 de ani, a devenit virală pe internet.
Biden, în vârstă de 81 de ani, care susţinea duminică un discurs la Las Vegas, în Nevada, a descris o reacţie a omologului său francez la o reuniune G7 în 2020, relatează AFP.
Însă nu numai că a greşit numele liderului, dar i-a atribuit şi o naţionalitate greşită, dar apoi s-a corectat.
„Am spus: ‘America s-a întors'”, afirmă Biden în această înregistrare video. „Mitterand – Macron, din Germania – vreau să zic, din Franţa, s-a uitat la mine şi a spus: ‘Ştiţi, ce, de ce, pentru cât timp v-aţi întors'”, a adăugat el, potrivit unei transcrieri a Casei Albe.
Videoclipul, care îl arată pe Biden ezitând şi căutându-şi cuvintele, a fost vizualizat şi distribuit de mii de ori pe X (ex-Twitter).
Francois Mitterrand a condus Franţa între 1981 şi 1995 şi a murit în 1996. Emmanuel Macron este preşedinte din 2017.
Vârsta preşedintelui democrat este adeseori prezentată de adversarii săi ca un handicap pentru realegerea sa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau