BREAKING MAE anunță că românii au un SINGUR punct vamal deschis în Grecia
Dimensiune font:
Românii care și-au făcut planuri de vacanță în Grecia trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Multe dintre punctele de trecere a frontierei în Grecia au fost închise. Singura care va rămâne deschisă este Kulata-Promachonas. MAE a emis o atenționare de călătorie, conform Mediafax.
Ministerul Afacerilor Externe îi anunță pe românii care vor să călătorească în Grecia că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie a.c. numai prin punctul de trecere al frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas, ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care se deplasează în această țară.
În ceea ce privește accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic.
Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și de distanțare socială.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau