Bunicuța din România care a furat diamante de 4,2 milioane de lire sterline în Anglia. Hoața celebră a primit sentința definitivă

00000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 29-07-2021 13:20

Un proces celebru, legat de un furt îndrăzneț, s-a finalizat în Anglia.

Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri, 28 iulie, la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani din Franţa, de origine română, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline din magazinul de bijuterii de lux Boodles, din centrul Londrei, cu ajutorul unui plan demn de scenariul unui film produs la Hollywood, informează AFP.

"Credem că este vorba despre furtul individual cu cea mai mare valoare care a fost comis vreodată în ţară", a declarat în timpul procesului procurorul Oliver Mosley, potrivit căruia furtul a fost "o conspiraţie cu cel mai ridicat grad de sofisticare".

Lulu Lakatos a pretins în 2016 că era o expertă în pietre preţioase, "Anna", mandatată de potenţiali clienţi ruşi pentru a evalua şapte diamante, conservate până la transferul lor într-o geantă cu lacăt, depozitată în seiful magazinului londonez Boodles.

Patronul Boodles, Nicholas Wainwright, a plecat pentru scurt timp să vorbească la telefon cu un potenţial cumpărător rus. Femeia de origine română, care trăia în oraşul Saint-Brieuc din vestul Franţei, a schimbat atunci diamantele cu pietricele obişnuite, în doar câteva secunde, în faţa unei martore, graţie unei iuţeli de mână extraordinare, care a fost totuşi captată de camerele de supraveghere.

 


Percheziţionată înainte de a părăsi magazinul în urma suspiciunilor ridicate de acea martoră, niciun diamant nu a fost găsit asupra femeii. Diamantele, aparent ascunse într-un compartiment secret al poşetei sale, au fost predate apoi unei femei necunoscute, înainte ca autorii furtului să fugă în Franţa în mai puţin de trei ore.

În timpul procesului, Lulu Lakatos, condamnată deja de trei ori în Franţa pentru furt, a negat că ar fi autoarea furtului, acuzând-o pe sora ei defunctă, Liliana Lakatos, care a murit la 49 de ani, că ar fi fost adevărata "Anna".

Potrivit acuzatei, sora ei - dată în urmărire pentru un complot similar în Elveţia - i-ar fi mărturisit că i-a furat paşaportul pentru a comite acea infracţiune la Londra, cu câteva luni înainte de a muri într-un accident de automobil în România, în octombrie 2019.

Această versiune asupra faptelor nu a convins însă juriul de la tribunalul londonez, care a găsit-o aproape în unanimitate pe Lulu Lakatos vinovată de asociere infracţională, miercuri, după deliberări care au durat peste nouă ore.

"Este vorba despre un delict foarte sofisticat şi îndrăzneţ prin prisma planificării, riscurilor şi recompensei, un delict în care aţi jucat un rol integral", a declarat judecătoarea Emma Goodall, care a condamnat-o pe Lulu Lakatos la cinci ani şi jumătate de închisoare.

Doi complici ai ei, Christophe Stankovic şi Mickael Jovanovic, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare, respectiv la opt luni de închisoare după ce şi-au recunoscut vinovăţia în instanţă.

Alte persoane sunt în continuare căutate de autorităţile britanice. Diamantele furate de Lulu Lakatos nu au fost găsite până acum.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:12

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Guvernul a aprobat planul de cumpărare a 32 de avioane F-35 din SUA
08/11/2024 11:20

 Guvernul a aprobat si va trimite in Parlament planul achizitiei de avioane F-35 de la SUA, in valoare de peste 6 miliarde dolari. Cumpărarea a fost avizată anterior de Parlamentul Romaniei si de Departa ...

Legea privind interzicerea fumatului va ajunge cât de curând în Parlamentul britanic
08/11/2024 11:12

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit intr-o ţară fără fumat ajunge in Parlamentul de la Londra marţi, pe ordinea de zi figurand interzicerea vanzării de tutun pentru generaţia nă ...

Poluare extremă la Iași în ultimele 3 zile: indici depășiți și de 5 ori
08/11/2024 11:08

  Aerul din Iasi a fost de la „rău” la „foarte rău” in această săptămană, avertizează Agentia de Protectia Mediului, printr-un comunicat transmis miercuri, 7 noiembrie. ...

O poveste belgiană: Palatul de Justiție din Bruxelles este renovat de 40 de ani
07/11/2024 19:19

    O poveste belgiană: Palatul de Justitie din Bruxelles este renovat de 40 de ani   Cu „40 de ani de schele” de renovare a Palatului de Justitie din Bruxelles, Belgia det ...

Acțiuni de amploare la Iași: Polițiștii efectuează percheziții în cadrul unei anchete de fraudă
07/11/2024 14:39

 Astazi, 7 noiembrie,  politistii de la Inspectoratul de Politie Judetean   Iasi, in cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice, au demarat executarea a patru mandate d ...

Rusia continuă să conteste alegerile din Republica Moldova. Ambasadorul moldovean, convocat de Moscova
07/11/2024 00:18

Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova pentru a protesta faţă de ceea ce a considerat a fi tratamentul ostil şi discriminatoriu aplicat observa ...

 De ce a pierdut, de fapt, Kamala Harris alegerile din SUA: A fost brutal!
07/11/2024 00:15

Rezultatul de miercuri a fost brutal pentru Kamala Harris, o baie de sange pentru democrati pe toată harta si o trezire foarte bruscă la realitate. Harris a mostenit o campanie de la Joe Biden in timpul veri ...

Ucrainenii spun că au lovit, pentru prima dată, nave rusești în Marea Caspică cu drone kamikaze
07/11/2024 00:13

Cel putin o dronă ucraineană a lovit miercuri dimineată in portul Kaspiysk, din Republica Daghestan, unde se află flota rusă de la Marea Caspică, potrivit mai multor imagini apărute pe retelele de social ...

Kamala Harris, o mamă vitregă de milioane. „Inima mea nu ar fi întreagă fără cei doi copii ai soțului meu”. O poveste de viață impresionantă
07/11/2024 00:11

Chiar dacă nu a ajuns la Casa Albă, Kamala Harris este una dintre femeile care va rămane in cărtile de istorie. Este prima femeie de culoare care a ajuns vicepresedinte al Statelor Unite ale Americii, iar i ...

Trump este primul inculpat penal ales preşedinte în SUA. Ce se întâmplă acum cu dosarele sale penale şi civile?
06/11/2024 21:46

    Trump este primul inculpat penal ales preşedinte in SUA. Ce se intamplă acum cu dosarele sale penale şi civile?   Donald Trump a fost reales la Casa Albă, deşi are statutul de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei