Bursa românească, în scădere. Cel mai mare declin după OUG114
Dimensiune font:
Bursa românească a înregistrat o scădere de 10,5 la sută în ultima săptămână din februarie, aceasta fiind cea mai mare scădere din decembrie 2018 încoace, de la adoptarea OUG114.
Ultima săptămână de tranzacţionare din februarie 2020 aduce la Bursa românească o scădere de 10,5% a indicelui principal BET, cel mai abrupt declin din decembrie 2018 încoace, adică de când investitorii erau făcuţi knock-out de Ordonanţa 114 a guvernului Dăncilă, arată datele agregate de ZF. Astfel Bursa românească a scăzut pe parcursul acestei săptămâni de la circa 10.100 de puncte la circa 9.100 de puncte, potrivit BVB, scrie Ziarul Financiar.
Mai multe companii, vânzări agresive
Panica a cuprins mai multe companii de pe Bursa de la Bucureşti, dar şi de pe bursele externe, în contextul coronavirusului.
Spre exemplu, vineri acţiunile Petrom au scăzut cu 7,7 la sută din cauza vânzărilor agresive, aceasta fiind cea mai abruptă scădere pentru această companie din ultimii doi ani, adică de la adoptarea OUG114.
Scăderi abrupte au fost şi la Banca Transilvania (5%), Nuclearelectrica (6,3%), Conpet (5,7%), arată datele BVB.
Indicele american Dow Jones şi indicele paneuropean Stoxx 600 se află la o distanţă de peste 10% faţă de maximele istorice atinse în 2019.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau