Călăraşi: Elev rănit grav după ce a căzut de pe clădirea unui internat
Dimensiune font:
Un tânăr, în vârstă 17 ani, cazat în internatul unei unităţi de învăţământ din municipiul Călăraşi, a suferit multiple traumatisme după ce a căzut de la o înălţime de peste trei metri.
Băiatul se pare că plecase joi în oraş fără consimţământul reprezentanţilor internatului Liceului Auto din Călăraşi, iar la întoarcere, în jurul orei 23,00, a încercat să se urce pe clădire, pentru a intra pe geam în cameră. Acesta s-a dezechilibrat, însă, şi a căzut de la o înălţime de aproximativ 3,5 metri.
'La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD, tânărul era conştient şi prezenta politraumatisme, suspiciune de fractură la nivelul membrului inferior drept în zona gleznei (os calcaneu), suspiciune fractură la membrul inferior stâng (calcaneu), suspiciune de fractură la nivelul coloanei în zona lombară şi traumatisme la nivelul toracelui', precizează purtătorul de cuvânt al ISU 'Barbu Ştirbei' Călăraşi, Ovidiu Tătăranu.
După acordarea primului ajutor, tânărul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Călăraşi.
Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau