Călduri extreme în Spania: este pentru prima dată în istorie cu temperaturi caniculare, în luna mai
Dimensiune font:
Spania e înăbușită sub temperaturi neobișnuit de ridicate pentru acest anotimp, ajungând sâmbătă în unele locuri la aproape 40 de grade Celsius.
„Dimineața devreme a fost extraordinar de cald pentru această perioadă a anului în mare parte din centrul și sudul peninsulei", a scris pe Twitter agenția națională de meteorologie AEMET.
De altfel, meteorologii au emis avertizări de temperaturi ridicate în 10 regiuni spaniole pentru sâmbătă și au estimat că temperaturile vor ajunge până la 30 de grade.
Vineri, recordurile de temperatură din luna mai au fost doborâte în orașul Jaen, din Andaluzia, care a înregistrat 40C. AEMET a declarat că temperaturile medii din Jaen au fost cu 16C mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului, conform Reuters.
În alte părți ale Spaniei, temperaturile au fost cu cel puțin 7C mai mari decât în mod obișnuit.
Purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo, a declarat la începutul acestei săptămâni că, dacă se confirmă oficial, ar putea fi primul val de căldură înregistrat vreodată în luna mai.
„Acest episod este foarte neobișnuit pentru mijlocul lunii mai și ar putea fi unul dintre cele mai intense episoade din ultimii 20 de ani", a spus el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau