Ce ar fi provocat tragedia din Atlantic. Ultimele clipe ale pasagerilor din submersibilul Titan

20

Dimensiune font:

| 23-06-2023 05:54

”Membrii echipajului Titan nu mai sunt. Deplângem dispariția lor!” - este mesajul transmis joi seară de compania care a organizat expediția în care cei 5 pasageri ai submersibilului urmau să ajungă la 3.800 de metri adâncime, în apele Atlanticului

Anunțul a venit la scurtă vreme după ce Garda de Coastă americană a transmis că au fost descoperite mai multe resturi în zona de căutare.

John Mauger, amiral al Gărzii de Coastă din SUA: „În această dimineață, un ROV - vehicul controlat de la distanță de la bordul navei Horizon Arctic a descoperit un con din partea din spate a submersibiliului Titan, la circa 500 de metri de prora Titaniclui, pe fundul apei. ROV-ul a găsit apoi și alte resturi. După consultarea cu experți ai grupului de căutare am constatat că resturile au legătură cu pierderea catastrofală a camerei de presiune. După ce am ajuns la această concluzie, am anunțat imediat familiile (pasagerilor). În numele Gărzii de Coasta a Statelor Unite și a întregului echipaj de căutare, transmit sincere condoleanțe familiilor.”

Șapte nave și mai multe vehicule subacvatice comandate de la distanță au scotocit, într-o cursă contracronometru, o suprafață imensă de ocean - aproape 26.000 de kilometri pătrați.

A fost lansat și un robot care poate să transmită imagini și informații de la 3.800 de metri adâncime - acolo unde se află epava pachebotului Titanic.

Robotul subacvatic, care aparține companiei OceanGate, a detectat mai multe resturi, printre care cadrul de acostare şi partea din spate a submersibilului Titan.

Fragmentele au fost descoprite la aproximativ 480 de metri de prova Titanicului, anunţă Paza de Coastă americană. Autorităţile au putut „să reconstituie în întregime coca Titan”, cu ajutorul descoperirii a cinci elemente care au aparţinut submersibilului.

Submersibilul Titan, dat dispărut în apropierea de epava Titanicului, ar fi făcut „implozie”, potrivit primelor elemente ale autorităţăilor americane.

Cine se afla la bordul submersibilulului Titan

La bordul vehiculului submarin erau miliardarul și aventurierul britanic Hamish Harding, omul de afaceri britanico-pakistanez Shahzada Dawood și fiul său Suleman; și Paul-Henry Nargeolet, un fost scafandru din Marina Franceză, care a mai explorat epava Titanicului în trecut. La bord se afla, de asemenea și Stockton Rush, fondatorul și directorul general al OceanGate, compania care organizează voiaje anuale spre epava Titanicului.

Nu se știe deocamdată dacă trupurile lor vor putea fi recuperate.

Presa a descoperit că soția lui Stockton Rush, Wendy - care este director de comunicare al companiei - este, de aemenea, și ... stră-stră-nepoata Idei și a lui Isidor Straus - doi dintre cei mai bogați pasageri care se aflau pe Titanic, când faimosul pachebot s-a scufundat în 1912. Ambii au pierit îmbrățișați în cabina lor, când vaporul s-a scufundat complet.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele
09/01/2025 19:02

 Patru noi poduri peste raul Prut vor fi construite de Romania, intr-un efort de a imbunătăti legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va intocmi proiectele tehnice pent ...

Din acest an, statul va ști ce telefoane au toți românii! Cum vor fi localizați cetățenii
09/01/2025 14:48

 Din acest an, statul va sti ce telefoane au toti romanii! Operatorii de telefonie mobilă vor fi obligati să transmită către Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) date despre toate telefoa ...

România investește o sumă colosală în apărare: S-a alocat un buget record
09/01/2025 13:20

Ministerul Apărării Nationale pregăteste achizitii majore in 2025, intre care arme de asalt, 248 de masini de luptă, 150 de transportoare blindate si două nave de patrulare Ministerul Apărării Nationale ...

Incendiile violente alimentate de vânturi puternice din Los Angeles au ucis cinci persoane. Multe celebrități și-au pierdut casele
09/01/2025 12:18

Cel puţin cinci persoane au murit in incendiile violente alimentate de vanturi puternice care au făcut ravagii miercuri in Los Angeles, forţand zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugand numeroase cl ...

Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
09/01/2025 11:19

Dubla sinucidere este invăluită in continuare in mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi morţi intr-o carieră de piatră. Se pare că este vorba despre o iubire imposibil ...

Alertă - Iarna revine în forță în aproape toată țara: ANM a emis Cod Galben de vreme rea / Hara zonelor vizate
09/01/2025 10:50

  După cateva zile cu temperaturi care amintesc mai mult de primăvară decat de iarnă, fiind mult peste media normală din această perioadă, meteorologii au emis joi o informare de ploi, ni ...

Carnavalul ''El Callao'', sărbătoarea Boliviei
09/01/2025 08:56

Carnavalul ''El Callao'', o reprezentare festivă a unei memorii si identităti culturale in Republica Bolivariană a Venezuelei, este practicat in mai multe comunităti din ianuarie pană in martie, potrivit h ...

Cei doi tineri din Tulcea, dați dispăruți, găsiți morți. S-ar fi sinucis din dragoste, deoarece părinții se împotriveau relației / Traseul TRAGEDIEI
08/01/2025 14:58

Tragedie fără margini la Tulcea! Cei doi tineri, daţi dispăruţi zilele trecute – o fată de 14 ani şi prietenul ei de 15 ani – au fost găsiţi decedaţi miercuri dimineata pe un camp din zona numită ...

Mihai Morar îl apără pe David Popovici după criticile lui CTP: 'E un Porsche visul unei beizadele imbecile și înfumurate?'
08/01/2025 12:33

Mihai Morar il apără pe David Popovici, după ce a fost criticat de Cristian Tudor Popescu pentru că si-a cumpărat un Porche. ,,Ca să distrag atentia de la tinta natională no. 1, David Popovici, vreau s ...

Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
08/01/2025 00:06

OMV Austria a incheiat un acord pentru a furniza gaze naturale companiei germane Uniper din Marea Neagră incepand din 2027, au declarat pentru Reuters trei persoane familiare cu situaţia, in contextul in care ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei