Ce să faci după ce obții rezultatul pozitiv pentru COVID-19
Dimensiune font:
Să obții un rezultat pozitiv pentru COVID-19 nu este cea mai bună veste în perioada aceasta. Cu toate acestea, odată ce ai confirmarea este important să știi ce ai de făcut pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur. Mai jos sunt câteva lucruri pe care să le faci după ce ai obținut rezultatul pozitiv pentru COVID-19.
Stai acasă cu excepția vizitelor medicale
Înainte de a merge la medic pentru tratament Covid este important să suni înainte. Spune-i telefonic medicului de familie că ești pozitiv. În unele cazuri există posibilitatea de consult la distanță, iar doctorul îți va aduce medicamentele necesare.
Alteori, trebuie să te prezinți la medic. Dacă te afli în această situație, poartă mască înainte și în timpul consultului medical.
Evită să ieși din casă pentru a merge la școală, locul de muncă sau în spații publice închise. Evită transportul public și folosirea taxiului. Roagă o rudă sau un prieten să îți cumpere lucrurile de care ai nevoie.
Izolează-te în casă de rude și/sau animale de companie
În mod ideal, ar trebui să stai separat de persoanele din casă și, dacă ai cum, să folosești doar tu o baie.
Dacă ai animale de companie, roagă un membru al familiei să aibă grijă de ele. În cazul în care trebuie să te ocupi tu de ele, poartă o mască de față și spală-te bine pe mâini înainte și după fiecare interacțiune.
Cât durează izolarea? Minim 10 zile, dar dacă ești pozitiv la COVID-19 și ai simptome poți ieși din casă când au trecut cel puțin 24 de ore de când ai avut febră, dupa intervalul de 10 zile.
Similar, dacă observi ameliorarea simptomelor sau au trecut 10 zile de la debutul lor. Foarte, important, este indicat să te autoizolezi chiar dacă ești vaccinat.
De asemenea, rudele sau persoanele din casă ar trebui să stea în carantină. Dacă ești pozitiv persoanele din imediata apropiere au risc de expunere. De aceea, este important să se autoizoleze toate persoanele contactate în ultimele 24-48 de ore de dinaintea rezultatului pozitiv.
Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA un contact apropiat se referă la petrecerea a cel puțin 15 minute la o distanță mai mică de doi metri față de o persoană infectată, chiar dacă se poartă masca.
Cea mai bună modalitate de a evita răspândirea virusului este autoizolarea contactelor apropiate timp de 14 zile. În cazul persoanelor fără simptome și cu test negativ, acestea pot reveni la activitățile zilnice după 7-10 zile, de la caz la caz.
Ia măsuri pentru a preveni răspândirea virusului
Dacă trebuie să interacționezi cu persoanele din casă fă tot posibilul pentru a-ți acoperi gura și nasul atunci când sunteți în aceeași cameră. Mai mult, este indicat să urmezi recomandările de mai jos:
Păstrează o distanță de cel puțin doi metri de ceilalți, chiar dacă porți mască;
Spală-te frecvent pe mâini cu apă și săpun. Dacă nu ai apă și săpun la dispoziție folosește un dezinfectant pe bază de alcool;
Evită să atingi fața cu mâinile murdare;
Acoperă gura și nasul atunci când tușești sau strănuți. După ce ai folosit un șervețel, aruncă-l la gunoi;
Curăță zone atinse frecvent, precum blatul de bucătărie, masa, mânerele ușilor, obiectele sanitare, telefonul etc;
Evită să folosești la comun farfurii, pahare, cești, linguri/furculițe, prosoape, lenjerie de pat.
Odihnește-te, dar evită să petreci prea mult timp în pat
Poate fi frustrant dacă ai obținut un rezultat pozitiv pentru COVID-19 și ai simptome ușoare precum nas înfundat și dureri de gât.
Chiar dacă nu există un antidot pentru astfel de simptome urmează sfaturile clasice specifice infecțiilor virale: odihnește-te, bea lichide, în special apă, ceai și supă și ia medicamente pentru reducerea febrei, precum paracetamol.
Odihna, deși importantă, nu ar trebui să te facă să stai toată ziua în pat. Sedentarismul forțat nu este benefic. Dacă stai la casă și vremea este frumoasă poți petrece câteva ore pe zi în grădină. În cazul în care stai la bloc poți petrece timp pe canapea în loc să stai întins în pat.
Ai grijă și de sănătatea mintală
Indiferent dacă ai sau nu simptome specifice, un test pozitiv de COVID-19 poate fi stresant iar izolarea va accentua starea resimțită.
În acest context, este recomandat să ai un program fix de somn și de luat masa. De asemenea, stabilește-ți cel puțin o activitate plăcută sau interesantă pe zi. Poate fi cea simplu precum vizionarea unei comedii sau un apel video cu o persoană dragă.
Dacă te simți bine poți introduce și 30 de minute de activitate fizică moderată în programul zilnic.
Datele existente arată că persoanele care au avut COVID-19 se pot confrunta cu efecte secundare după perioada de recuperare. Infecția cu noul coronavirus poate pune presiune asupra organismului și vei avea nevoie de ceva timp pentru recuperarea completă.
Sursa foto: Shutterstock
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau