Cel mai lung pasaj din București a fost executat într-o lună
Dimensiune font:
Pe 6 iunie, Pasajul Unirii din Capitală împlinește 33 de ani. Chiar dacă nu se poate compara din punct de vedere al investițiilor cu proiectele faraonice ale lui Ceaușescu, pasajul este, cu siguranță, printre cele mai utile "ctitorii" pentru șoferii din București.
Menit să fluidizeze traficul în una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului, pasajul leagă bulevardul numit după Revoluție I.C. Bratianu (fostul Bulevard 1848) de bulevardul Dimitrie Cantemir.
Pasajul Unirii este cel mai lung din București. Din cei 900 de metri ai lucrării, 600 sunt acoperiți. Pasajul a fost proiectat cu 4 benzi de circulatie, câte doua pentru fiecare sens, aparatură de urmărire a traficului și sistem de ventilatie.
De proiectare s-a ocupat Institutul de Proiectari pentru Transporturi Auto, iar construcția a fost executată de Ministerul Constructiilor Industriale.
Se spune că, pe durata lucrărilor, Ion C. Petre, ministrul Constructiilor Industriale și viceprim-ministru al Guvernului, a dormit într-un container pe șantier pentru a se asigura că totul se desfășoară conform proiectului și în termenul stabilit. Așa se face că lucrările de constructie au durat numai 34 de zile, chiar dacă pregătirea terenului începuse cu câteva luni înainte,
Pasajul reprezintă, de altfel, o realizare inginerească remarcabilă, dată fiind complexitatea lucrării. Gândiți-vă că în zona respectivă, pe lângă pasaj, pe sub Piața Unirii trece și Dâmbovița și tot aici se intersectează și două magistrale de metrou. Structura subterană e deosebit de complexă. Imediat sub platoul se află pasajului rutier, care ajunge la o adâncime de 5 metri. Sub el se află caseta prin care curge râul Dâmboviţa, plus o casetă pentru descărcarea apei în surplus. Aceste tuneluri pentru apă se află la 12 metri sub platoul de bază.
Sub Dâmboviţa se află Magistrala 2 de metrou, care face legătura între IMGB și Pipera. Această linie este construită la o adâncime de 25 de metri.
Magistrala 1 de metrou trece, la o adâncime de 8 metri, deasupra Magistralei 2.
Întreaga reţea de pasaje şi tuneluri din Piața Unirii a fost realizată într-un singur an și a costat 500.000.000 de lei. Prin comparație, Pasajul suprateran Basarab a fost construit în 6 ani și a costat 225 de milioane de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau