Centenarul Cercetăşiei în România, sărbătorit printr-o ceremonie în incinta Muzeului Curtea Veche
Dimensiune font:
Centenarul Cercetăşiei în România va fi sărbătorit vineri de către Organizaţia Naţională 'Cercetaşii României' printr-o ceremonie, care se va desfăşura în incinta Muzeului Curtea Veche.
Potrivit unui comunicat de presă al Organizaţiei Naţionale 'Cercetaşii României' remis joi AGERPRES, în cadrul ceremoniei cel mai cunoscut simbol al cercetaşilor din întreaga lume, eşarfa, va fi aşezat pe bustul lui Vlad Ţepeş de la Curtea Veche, cercetaşii punctând astfel importanţa istorică a Bucureştiului în dezvoltarea mişcării din România.
Tot vineri seara locaţia în care se va desfăşura ceremonia va fi luminată de gulguţele cercetăşeşti cu care bucureştenii se întâlnesc an de an la Festivalul Luminii, iar patrulele de cercetaşi îşi vor prezenta strigătele.
Sărbătorirea Centenarului va continua cu o serie de activităţi specifice programelor cercetăşeşti de seară: cântece la chitară, mici ateliere, jocuri.
În acest an Capitala va găzdui în perioada 26-31 iulie o tabără de cercetaşi în Pădurea Băneasa, urmată de reunirea pe domeniul Palatului de la Mogoşoaia a peste 1.000 de cercetaşi din toate colţurile ţării.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau