Centrala din Zaporojie a fost 'la un pas de un accident nuclear' în timpul nopţii
Dimensiune font:
Centrala ucraineană de la Zaporojie, aflată în mâinile forţelor ruseşti, a fost pentru scurt timp "în pragul unui accident nuclear" în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei întreruperi temporare de energie electrică, a declarat operatorul nuclear ucrainean Energoatom, potrivit AFP, scrie News.ro.
"Noaptea trecută, o pană totală de curent a avut loc la centrala din Zaporojie", iar generatoarele au trebuit să fie folosite", a scris Energoatom pe Telegram, precizând că energia electrică a fost restabilită câteva ore mai târziu, sâmbătă în jurul orei 7.00.
Două linii electrice care alimentează centrala 'au fost tăiate', dintre care una a fost "scoasă de sub tensiune în timpul unui raid aerian", a explicat operatorul. Alimentarea cu energie electrică a fost în cele din urmă "restabilită", a adăugat el.
Dar această întrerupere a curentului electric a fost periculoasă pentru buna funcţionare a centralei, a precizat Energoatom, care a fost "la limita unui accident nuclear şi de radiaţii".
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat de asemenea într-un comunicat că centrala a fost "temporar lipsită de electricitate în cursul nopţii" şi că este a opta întrerupere de energie electrică de acest tip de la începutul conflictului.
"Forţelor de ocupaţie (ruse) nu le pasă de siguranţa centralei nucleare din Zaporojie", a acuzat preşedintele Energoatom, Petro Kotin.
"Ele vor continua să creeze situaţii periculoase, şantajând întreaga lume cu un accident nuclear şi de radiaţii", a conchis el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau