Cine ar fi răspândit coronavirusul în al doilea val al pandemiei în Europa
Dimensiune font:
Mișcarea de masă a turiștilor europeni dornici să se relaxeze după impunerea restricțiilor în această vară ar putea fi cauza pentru apariția celui de-al doilea val de infecții cu coronavirus de pe continent, potrivit experților.
„Oricine ar fi condus pe autostrăzile din Franța în luna august, putea vedea rulotele care se deplasau, asemănător cu o migrație de animale în Africa. Este incredibil și asta nu se întâmplă în alte părți ale lumii”, a mai precizat un specialist.
În unele cazuri, europenii au adus Covid-19 în țări care fuseseră în siguranță în primul val al pandemiei, precum Grecia. În alte cazuri, au mai spus ei, au adus virusul înapoi în țări care s-au descurcat destul de bine, precum Germania și Austria, transmite euronews.com.
Acest fapt ar explica de ce pe continentul european a fost vorba de al doilea val al pandemiei, spre deosebire de celelalte, care încă nu au întâmpinat această problemă.
„Nu vezi ca toți americanii să se mute în Florida, de exemplu, la un moment dat. Nu vezi pe toată lumea adunându-se pe plajele din Malaezia sau oriunde în Asia, în același timp”, a mai adăugat un expert.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau