Cipru: O insulă mică, dar o mare problemă pentru zona euro
Dimensiune font:
Tocmai când liderii europeni credeau că sunt pe cale să pună capăt turbulenţelor economice din ultimii trei ani, a apărut problema Ciprului, aparent mică, dar care nu poate fi ignorată, relatează publicaţia elenă Kathimerini.
Economia cipriotă valorează doar 18 miliarde de euro, fiind a treia cea mai mică din zona euro, dar problemele pe care le pune sunt printre cele mai complexe cu care s-a confruntat Europa, combinând elemente ale crizei din Grecia, Spania şi Irlanda.
Potrivit celor mai recente estimări ale analiştilor, ţara are nevoie de 17,5 miliarde de dolari pentru a se pune pe picioare, din care zece miliarde de dolari pentru sectorul bancar şi până la 7,5 miliarde de dolari pentru activităţile generale ale guvernului şi serviciul datoriilor.
Suma este mică în termeni nominali, dar echivalează cu PIB-ul ţării, astfel că programul de salvare ar fi cel mai mare acordat de zona euro după cel pentru Grecia şi de trei ori mai mare decât programul acordat Portugaliei în 2011.
Problema este cum va putea Ciprul să ramburseze banii pe care i-ar primi, astfel că programul de salvare nu este sustenabil.
În această situaţie FMI nu va va dori să participe, ceea ce ar pune sub semnul întrebării credibilitatea programului în ansambul său.
"Ciprul este, ca ţară, cel mai mare risc cu care se confruntă astăzi zona euro. Văd o deconectare între Cipru şi partenerii săi din uniunea monetară, nu se ştie cum pot fi acoperite divergenţele", a declarat săptămâna trecută Charles Dallara, şeful Institutului pentru Finanţe Internaţionale, organizaţie care a negociat anul trecut restructurarea datoriilor Greciei, în numele băncilor.
Ciprul a cerut asistenţă financiară în iunie anul trecut, iar în ultimele şapte luni a negociat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.
Discuţiile s-ar putea clarifica după alegerile pentru un nou preşedinte al Ciprului, din februarie, fiind posibil ca negocierile să fie finalizate înainte de o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, de la sfârşitul lunii martie.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau