Comandantul armatei ucrainene lasă de înțeles că ofensiva de vară a eșuat: „A fost greșeala mea”

Dimensiune font:

| 03-11-2023 00:17

Șeful Statului Major al forțelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat miercuri că îşi vede armata cum este prinsă într-un război poziţional static, lăsând totodată de înțeles că ofensiva de vară a Kievului a eșuat, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

„Războiul trece acum într-o nouă etapă: ceea ce noi, cei din armată, numim război ‘poziţional’ compus din lupte statice şi de uzură”, a afirmat Zalujnîi într-un editorial publicat de revista britanică The Economist, în care a avertizat că frontul de luptă ar putea aminti în curând de tranşeele din Primul Război Mondial.

Zalujnîi consideră că situaţia de pe front a ajuns în impas când niciuna dintre părţi nu poate avansa pentru că ambele sunt la fel echipate din punct de vedere tehnologic, ceea ce îi aminteşte de evenimentele din Primul Război Mondial, notează publicaţia Ukrainska Pravda.

După cinci luni de contraofensivă, Ucraina a reuşit să avanseze doar 17 km, afirmă el, amintind că Rusia a luptat zece luni în jurul Bahmut – în estul ţării – pentru a „cuceri un oraş care măsoară 6 pe 6 kilometri”. Doar un salt tehnologic ar putea crea o cale de ieşire din această situaţie, susţine generalul ucrainean.

Un blocaj pe câmpul de luptă, a spus el, nu face decât să ajute Rusia să-şi restabilească puterea militară. În acest sens, generalul Zalujnîi subliniază că Ucraina are nevoie în primul rând de avioane.

Kievul abia aşteaptă să primească avioane de luptă F-16 pe care mai multe ţări le-au promis Ucrainei. Iar până atunci dronele ucrainene îmbunătăţite ar trebui să compenseze lipsa avioanelor de vânătoare, a conchis generalul.

Cheia succesului într-un război cu drone, a spus el, este un război electronic îmbunătăţit pentru a perturba şi intercepta aeronavele ruseşti. Iar, Rusia este superioară în acest sens, recunoaşte Zalujnîi.

„Deocamdată, am reuşit să ajungem la o paritate cu Rusia printr-o putere de foc mai mică, dar mai precisă. Dar asta nu poate să dureze”, a avertizat el.

Zalujnîi spune că a greșit să presupună că pierderile uriașe vor descuraja Kremlinul

De asemenea, Ucraina are nevoie de echipamente moderne de deminare pentru că armata rusă a creat linii de fortificaţii cu mine până la 20 de kilometri adâncime. Spre deosebire de recucerirea unor zone extinse anul trecut, speranţele ucrainene abia dacă s-au materializat în această vară privind câştigurile în teren.

Forţele ucrainene au slăbit poziţia Rusiei în Peninsula Crimeea şi au împins marina rusă din vestul Mării Negre.

Dar modul în care a evoluat contraofensiva ucraineană a subminat speranţele Occidentului că Ucraina s-ar putea servi de un eventual avans pentru a schimba calculele lui Vladimir Putin și să-l forțeze pe preşedintele rus să se aşeze la masa negocierilor, notează Ukrainska Pravda.

Aceasta a spulberat şi speranţele lui Zalujnîi că ar putea opri Rusia, decimându-i armata vara aceasta, scrie publicaţia ucraineană.

„A fost greşeala mea. Rusia a suferit pierderi de ordinul a 150.000 de militari. În orice altă ţară, astfel de pierderi ar fi dus la oprirea războiului, dar nu şi în Rusia, unde pe viaţă nu se pune preţ, iar Putin se orientează pe exemplul celor două conflagraţii mondiale, în care Rusia a pierdut zeci de milioane de oameni”, afirmă el.

Generalul ucrainean spune că armata sa are nevoie de „ceva nou” pentru o ofensivă

„Dacă vă uitaţi în manuale NATO şi pe calculele matematice pe care le-am făcut în planificarea contraofensivei, patru luni ar fi trebuit să fie suficiente pentru ca să ajungem în Crimeea, să luptăm în Crimeea, să ne întoarcem din Crimeea şi să intrăm şi să ieşim din noi”, a declarat comandantul-şef al forţelor armate ucrainene într-un interviu în continuarea articolului său din The Economist.

În loc de asta, trupele şi echipamentele sunt blocate pe câmpurile minate în apropierea de Bahmut, iar echipamentele occidentale sunt atacate de artileria şi dronele ruse. Aceeaşi evoluţie se observă şi pe frontul de sud, spune el.

„La început am crezut că e ceva în neregulă cu comandanţii noştri, aşa că i-am schimbat pe unii dintre ei. Apoi m-am gândit că poate soldaţii noştri nu sunt buni, aşa că am făcut transferuri de soldaţi în unele brigăzi”, afirmă Zalujnîi, adăugând că nici aceste schimbări nu au dat rezultat.

„Problema constă în faptul că noi vedem tot ce face inamicul, iar ei văd tot ce facem noi. Pentru a ieşi din acest impas, avem nevoie de ceva nou”, declară generalul ucrainean, subliniind necesitatea unui „salt tehnologic” în înzestrarea armatei sale pentru a putea să avanseze.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:12

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Turnul de control operațional al rețelei europene a Dubai Ports World va fi la București / Sofia și Ruse devin parte din serviciile logistice paneuropene – presa bulgărească
25/03/2025 14:13

Sofia si Ruse devin parte din serviciile logistice paneuropene ale Dubai Ports World (DP World) si, devenind hub-uri pentru transportul rutier, maritim, aerian, feroviar si multimodal, vor facilita solutiile de ...

Obligație pentru proprietarii de apartamente din România! Termenul limită este de 30 de zile
25/03/2025 13:45

 Obligatie pentru proprietarii de apartamente din Romania! Este vorba despre curetarea graffiti-ului de pe fatadele imobilelor. Somatiile sunt trimise Asociatiilor de Proprietari, iar cei care nu respectă ...

Klaus Iohannis este în depresie. S-a autoizolat și preferă ieșirile nocturne și sub pază
24/03/2025 09:49

A plecat de la Palatul Cotroceni aproape pe furis. O demisie in grabă si o ceremonie de rămas bun pe repede inainte. In urma lui a rămas o tară total dezbinată politic, o tară cu serioase probleme econom ...

Ultima săptămână cu ora de iarnă. Când se dau ceasurile înainte?
24/03/2025 08:55

La finalul săptămanii, Romania trece de la ora de iarnă la cea de vară, adică ceasurile se dau cu o oră inainte. Sfaturi practice In noaptea de 29 spre 30 martie 2025, Romania trece la ora de vară, cea ...

Ministrul de Interne, informații de ultimă oră despre dosarul furtului tezaurului dacic
24/03/2025 08:29

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a venit cu informatii de ultimă oră despre dosarul furtului tezaurului dacic. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost intrebat despre evolutia ...

Adevărul cumplit despre mama lui Vladimir Putin. Cum a fost scoasă dintre cadavrele care urmau să ajungă în groapa comună
23/03/2025 20:08

Multă lume se intreabă ce se ascunde in spatele brutalitătii cu care Vladimir Putin ordonă uciderea atator oameni in Ucraina, pe care a invadat-o in urmă cu trei ani, dar si cum se explică lipsa de empati ...

De ce a eșuat contraofensiva ucraineană din 2023: explicația președintelui ceh
23/03/2025 19:26

Presedintele Republicii Cehe, Petr Pavel, fost general NATO, a oferit o explicatie detaliată privind esecul contraofensivei ucrainene din 2023. Intr-un interviu acordat publicatiei „Adevărul European”, l ...

Primarul Istanbulului a fost demis și va fi închis pentru corupție
23/03/2025 18:38

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie inchis duminică pentru 'coruptie', a fost demis din functii, a anuntat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul munici ...

Trump spune că „împărțirea teritoriilor” între Rusia și Ucraina „este negociată chiar în acest moment”
23/03/2025 18:29

Presedintele american Donald Trump a afirmat vineri că, in cadrul negocierilor menite să pună capăt războiului declansat de Rusia in Ucraina, părtile vor conveni inclusiv impărtirea teritoriilor. Declar ...

Ucraina şi SUA vor sta la masă în această seară în Arabia Saudită pentru încetarea parţială a focului cu Rusia
23/03/2025 17:45

Oficialii ucraineni şi americani urmează să se intalnească duminică seara, in Arabia Saudită, pentru a discuta posibilitatea unei incetări parţiale a focului intre Ucraina şi Rusia, in cadrul unui efor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei