Compania lui Iisus, ordinul iezuit al Bisericii Catolice, a fost fondat în 1534
Dimensiune font:
Cu papa Francisc, iezuiţii au un Suveran Pontif care provine din rândurile lor. Relaţiile dintre membrii ordinului şi Vatican au fost însă adesea complicate. RFI prezintă joi istoria acestui ordin vechi de o jumătate de mileniu.
Compania lui Iisus este un ordin religios fondat în 1534 de Ignacio de Loyola şi alţi şase studenţi la Paris, mai exact pe colina Montmartre, pe care fusese martirizat Saint Denis. Compania va fi recunoscută de Vatican de-abia în 1540, de Papa Paul al III-lea.
Membrii companiei sunt numiţi iezuiţi şi au devenit cu timpul unul dintre primele trei ordine ale Bisericii Catolice, din punct de vedere al numărului membrilor săi.
Ca şi benedictinii, iezuiţii au reputaţia de a avea un nivel intelectual extrem de ridicat. Dacă celelalte ordine bisericeşti nu cer decât o formare de un an de zile înainte de a deveni preoţi, iezuiţii trebuie să facă studii superioare ani de zile: mai întâi filosofie, apoi ştiinţe şi abia apoi teologie. Numai după ce predau încă cinci ani ceea ce au învăţat pot pretinde la preoţie.
'Exerciţiile spirituale'
Spiritualitatea companiei se bizuie pe 'exerciţiile spirituale' redactate şi publicate de Ignacio de Loyola în 1548. Ele se caracterizează printre altele printr-o supunere strictă, în particular faţă de Papa de la Roma.
Problema este că de-a lungul secolelor, iezuiţii au devenit un soi de biserică în biserică. Generalul companiei - numele dat patronului ordinului - în post până la moartea sa, a fost poreclit uneori chiar 'Papa negru'. În cele cinci secole de existenţă, ordinul iezuiţilor a fost când folosit pentru simţul său politic, organizaţional şi doctrinal, când pus în carantină de responsabilii de la Vatican.
Extrem de influenţi în Orientul îndepărtat şi în Africa în secolele 17 şi 18, iezuiţii sunt în aceeaşi perioadă expulzaţi din Franţa, Spania şi Portugalia. Mai mult de-atât, Ordinul este dizolvat de Papa Clement al XIV-lea, pe motiv de 'inutilitate', după modelul excluderii Templierilor. Renaşterea are loc treptat, un sfert de secol mai târziu, în Europa centrală, înainte ca Ordinul să fie reintegrat oficial în Biserica Catolică în 1814.
Influenţa iezuiţilor
În secolul 20, mai multe figuri de seamă din Ordinul iezuiţilor vor influenţa biserica, în particular în redactarea teologică zisă Vatican II. După alegerea Papei Ioan Paul al II-lea, Compania lui Iisus, zdruncinată de lupte interne, este rechemată la ordin, iar influenţa sa se pierde tot mai mult în sferele înalte ale Vaticanului.
Cu alegerea surpriză a Papei Francisc, iezuiţii revin în forţă în fruntea unei biserici, pe care n-au condus-o niciodată, dar pe care au influenţat-o adesea.
Iezuiţii au trimis misiuni de creştinizare a populaţiilor autohtone din America latină, regiunea de unde provine noul Suveran Pontif, de la sfârşitul secolului 16. Peru, Mexic, Brazilia şi Paraguay sunt printre primele ţări vizitate de iezuiţi, unde se vor ciocni de altfel de coloniştii spanioli şi portughezi. În secolul 20, preoţi iezuiţi vor fi din nou ţinta unor atacuri, de această dată în San Salvador, unde în anii '80, mai mulţi dintre ei vor fi asasinaţi.
Actualmente, Compania ar număra circa 20 de mii de membri, repartizaţi în peste 110 ţări din lume, în mare parte în America de sud, Africa şi Asia. Învăţământul este una dintre principalele activităţi ale iezuiţilor, care au creat sute de colegii şi şcoli pe toate continentele.
De notat că deviza Companiei lui Iisus este 'Ad majorem Dei gloriam' ('Pentru o mai mare glorie a lui Dumnezeu'). Iniţialele ei, AMDG, erau adesea gravate în trecut pe biciul cu care au fost educate generaţii întregi de copii în şcolile iezuite.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau