Copiii din Spania sunt în pericol. A crescut numărul violențelor sexuale
Dimensiune font:
Numărul violenţelor sexuale asupra minorilor în Spania a crescut de patru ori în ultimii peste zece ani, indică un raport publicat de o organizaţie de apărare a copiilor, care trage un semnal de alarmă asupra rolului internetului, relatează France Presse.
Potrivit Fundaţiei ANAR (Ajutor pentru copiii şi adolescenţii expuşi riscului), numărul apelurilor şi al mesajelor primite de acest ONG din partea victimelor violenţelor sexuale a crescut de la 273 în 2008 la 1.093 anul trecut.
ONG-ul estimează că doar 10% dintre aceşti minori se adresează poliţiei pentru a depune o plângere contra agresorului lor.
Aproximativ 80% dintre victime sunt de sex feminin, în majoritate adolescente, conform raportului, care arată că victimele masculine au în general cel mult 12 ani. În cea mai mare parte a violenţelor recenzate este vorba de atingeri, dar o victimă din zece a raportat un viol.
Fundaţia ANAR a avertizat cu privire la rolul internetului în creşterea numărului de violenţe sexuale.
”Noile tehnologii au deschis calea către noi tipuri de delicte”, precum ‘grooming’-ul, ademenirea copiilor pe internet în scopuri sexuale, a explicat Sonsoles Bartolome, responsabilă juridică a fundaţiei ANAR.
Potrivit directorului pentru programe al ANAR, Benjamin Ballesteros, accesul facilitat de internet la pornografie este printre altele responsabil pentru creşterea ”extrem de alarmantă” a violenţelor sexuale în grup, ce reprezintă în Spania aproape 10% din cazurile de violenţe împotriva minorilor, faţă de 2,1% în anul 2008.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau