"COPIII MORŢI", folosiţi la misiunile secrete ale poliţiei britanice
Dimensiune font:
Pentru o perioadă de peste 40 de ani, poliţia britanică s-a folosit de identitatea copiilor morţi şi a folosit numele acestora în diverse misiuni sub acoperire, unele cu un interval mai mare de 10 ani.
Potrivit estimărilor, aproximativ 80 de identităţi au fost adoptate de către Poliţia Metropolitană, acestea fiind folosite la paşapoarte, carduri de sănătate sau permise de conducere false, se arată într-o anchetă The Guardian.
Conform dovezilor obţinute de publicaţia britanică, poliţia a autorizat asemenea activităţi încă din 1960, pentru a se infiltra în grupurile de protestatari. În urma materialelor apărute în presă, opinia publică din Regat este ultragiată de aceste măsuri, care au fost luate fără a anunţa părinţii copiilor decedaţi.
Surse oficiale din Poliţie au declarat că "asemenea practici nu mai sunt în prezent autorizate", dar investigaţiile interne vor continua, în urma sesizărilor provenite din ancheta jurnalistică.
Demersul celor de la The Guardian a debutat cu publicarea a două interviuri, luate unor foşti poliţişti, angajaţi în Brigada Specială a Demonsraţiilor (SSD). Cei doi bărbaţi au declarat că au trăit sub identităţi false, care erau a unor copii morţi, şi li s-au eliberat documente false.
Conform datelor, peste 80 de poliţişti au folosit astfel de identităţi, în perioada 1968 - 1994.
Asemenea metode asigurau o acoperire legitimă pentru agenţii care erau infiltarţi în grupări extremiste, printre activiştii de protecţie a animalelor sau în rândul celuleor cu potenţial terorist.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau