Copil născut în autospeciala SMURD
Dimensiune font:
O femeie a născut în autospeciala SMURD, în timp ce era transportată de la Nădlac la Maternitatea Arad, iar intervenţia nu a fost lipsită de emoţii pentru paramedici, pentru că fetiţa de 3.200 de grame avea cordonul ombilical în jurul gâtului.
Sâmbătă seara, echipajul SMURD Nădlac a intervenit pentru a transporta la Maternitatea Arad o femeie care urma să nască, iar în autospecială se aflau trei paramedici, respectiv Florin Macovei, Kristian Ivan Krajcsik şi Alin Paulik.
Pe drumul spre Arad, când mai erau aproximativ 20 de kilometri până la spital, femeia a acuzat dureri puternice, iar contracţiile erau dese.
"Autospeciala a fost oprită, Florin Macovei a cerut imediat sprijin dispeceratului o ambulanţă cu medic sau un asistent, dar până atunci, împreună cu ceilalţi doi salvatori, s-a pregătit pentru a asista naşterea. După câteva minute, copilul a fost adus pe lume, dar cordonul ombilical era înfăşurat după gât şi copilul avea culoare cianotică", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.
Paramedicul Florin Macovei i-a eliberat cordonul ombilical, a curăţat copilul, l-a învelit şi l-a aşezat lângă mamă.
"A fost cea mai intensă senzaţie pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenţie. Bineînţeles, m-au ajutat şi colegii şi am luat cele mai bune decizii", a spus paramedicul.
Fetiţa născută se numeşte Alexandra Mirela şi este sub supravegherea medicilor în Maternitatea Arad.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau