Multe magazine din Germania se redeschid astăzi, într-un prim pas al operațiunii de ieșire din carantină într-o țară în care epidemia cu noul coronavirus este ”sub control”, relatează afp.
Magazine alimentare, librării, distribuitorii de mașini... Majoritatea magazinelor cu o suprafața interioară de mai puțin de 800 de metri pătrați vor putea să primească clienți luni dimineață.
Acesta este primul pas de ieșire din izolare, cancelarul Angela Merkel intenționând astfel să restarteze economia care a intrat în recesiune în martie, o situație critică care ar trebui să continue câteva luni.
Cu peste 140.000 de cazuri înregistrate oficial și un pic peste 4.000 de decese, pandemia este ”sub control și gestionabilă”, a spus ministrul Sănătății, Jens Spahn.
Germania intenționează să ridice gradual restricțiile puse luna trecută. Școlile și liceele se vor redeschide pe 4 mai. În Bavaria, landul cel mai afectat, școala este programată să înceapă cu o săptămână mai târziu.
Ministerele regionale ale Educației trebuie să prezinte măsuri până pe 29 aprilie pentru a se asigura că elevii respectă o distanță rezonabilă unul de altul, prin reducerea numărului de elevi dintr-o clasă și din grupurile de învățare.
De asemenea, Germania extinde interzicerea grupurilor de mai mult de două persoane în spații publice, cu excepția familiilor. Distanța minimă de 1,5 metri va fi de asemenea menținută.
În timp ce frizeriile se vor redeschide pe 4 mai, saloanele de tatuaj rămân închise.
Spațiile culturale, barurile și restaurantele - cu excepția celor de livrare acasă, terenurile de sport de asemenea rămân închise.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau