Coronavirus: Țările UE au înregistrat 450.000 de decese în plus între martie-noiembrie 2020 comparativ cu media anteriorilor trei ani
Dimensiune font:
Ţările Uniunii Europene (UE) au înregistrat cu 450.000 de decese mai mult în perioada martie-noiembrie 2020, comparativ cu media aceleiaşi perioade din 2016-2019, potrivit datelor UE difuzate marţi și citate de dpa și Deutsche Welle, potrivit Agerpres.
Cercetătorii au folosit statisticile lunare pentru a compara indicatorul numit „exces de mortalitate” din 2020 cu nivelul de referinţă privind media deceselor înregistrate în aceeaşi perioadă în 2016 şi 2019.
Oficiul european pentru statistici (Eurostat) a informat că datele „oferă o imagine generală a impactului pandemiei de COVID-19 asupra mortalităţii, pentru că include toate decesele, indiferent de cauza lor”.
Media de decese la nivelul UE a fost determinată folosind date de la toate ţările-membre, exceptând Irlanda, care nu a oferit informaţii în acest sens.
Indicatorul „exces de mortalitate” a înregistrat un vârf în noiembrie, când a avut loc o creştere cu 40% a numărului mediu de decese. Cifrele din noiembrie au fost urmate de un vârf mult mai mic în aprilie, în timpul primului val al epidemiei, când s-a înregistrat o creştere cu circa 25% a numărului de decese comparativ cu nivelul mediu.
După luna aprilie, cifrele au scăzut, însă au început să crească din nou în august, la fel ca numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus.
Vârful de decese din noiembrie a fost cel mai mare în special în Bulgaria, Polonia şi Slovenia, care toate au înregistrat o creştere de peste 90% după scăderea record a numărului de decese din aprilie.
În noiembrie, Belgia a înregistrat o creştere a numărului de decese cu aproape 60%, în timp ce în Italia şi în Austria aceasta a fost de 50%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau